Prima revoltă majoră a anului. Profesorii ies în stradă
Tensiunile din sistemul de învățământ ating un nou punct critic miercuri, când mii de angajați din educație au decis să iasă în stradă pentru a sancționa dur politica de austeritate a Executivului. Sindicaliștii din educație protestează în Piața Victoriei, chiar în fața sediului Guvernului, principala nemulțumire fiind legată de măsurile politice adoptate pentru diminuarea deficitului bugetar. Aceste măsuri, susțin profesorii, lovesc direct în salarizare, în condițiile de muncă, dar mai ales în statutul și demnitatea profesiei didactice.
Profesorii ies în stradă împotriva austerității
Mobilizarea este una generală, cele trei mari organizații reprezentative din sistem unindu-și forțele pentru acest demers. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” organizează această manifestație de amploare.
Potrivit organizatorilor, scopul acțiunii este ”atragerea atenţiei asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învăţământ, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice”.
Protestul se desfășoară în intervalul orar 11:30 – 14:00, iar estimările sindicatelor indică o participare de aproximativ 2.000 de persoane care vor scanda împotriva deciziilor luate de actuala guvernare.
Mesaj tranșant: „Economiile lor înseamnă sacrificiul nostru”
Tonul sindicatelor este unul extrem de dur, reflectând exasperarea din sistem față de noile reglementări fiscale. Cu doar câteva ore înaintea începerii protestului, reprezentanții cadrelor didactice au transmis un mesaj de mobilizare, subliniind că nu sunt dispuși să accepte tăierile de drepturi mascate sub forma unor reforme necesare bugetului.
”NU CEDĂM! Guvernul continuă să ignore realitatea din şcoli! Astăzi, începând cu ora ora 12:00, suntem din nou în Piaţa Victoriei pentru a spune STOP „reformelor” care ne taie din drepturi şi din demnitate! De ce ieşim în stradă? Pentru că „economiile” lor înseamnă sacrificiul nostru! NU Legii 141/2025!”, a transmis miercuri Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret.
Principala țintă a nemulțumirilor este Legea 141/2025, actul normativ asumat de Guvernul Bolojan privind unele măsuri fiscal-bugetare, pe care angajații din învățământ o consideră o lege „anti-educație”.
Contraofensiva legală: Se strâng 100.000 de semnături
Lupta sindicaliștilor nu se rezumă doar la scandări în fața Guvernului. În paralel cu mișcările de stradă, FSLI, FSE „Spiru Haret” și FNS „Alma Mater” au demarat o procedură complexă pentru a încerca anularea legii controversate prin voința cetățenilor.
Este vorba despre o inițiativă legislativă cetățenească ce are drept scop anularea măsurilor luate de Guvernul Bolojan prin Legea 141/2025. Un pas important a fost făcut chiar în ziua protestului, inițiativa fiind publicată miercuri în Monitorul Oficial, ceea ce permite demararea oficială a strângerii de semnături.
Miza este uriașă, fiind necesară mobilizarea nu doar a profesorilor, ci și a populației care susține cauza educației.
”Pentru luarea în discuţie a acestei iniţiative de către Parlamentul României, trebuie să depunem la Parlament tabele care să conţină cel puţin 100000 de semnături. Pentru ca această iniţiativă să fie o reuşită, vă rugăm să vă implicaţi în campania de strângere de semnături!”, este mesajul transmis de sindicate angajaţilor din educaţie.