Toamnă de pandemie: Se deschid restaurantele, cinematografele și urmează școlile

În prima zi de toamnă, România se pregătește de relaxarea restricții impuse de pandemia de COVID-10 și starea de alertă. Economia, după o cădere a PIB de peste 10% în trimestrul al doilea, are nevoie de mai multă activitate. Din păcate, ne pregătim și de valul de infectări cu coronavirus.

Veștile bune din prima zi a septembrie sunt că se redeschid spațiile închise de evenimente, inclusiv spațiile pentru mâncare. Teatrele, cinematografele, sălile de eveniment – își vor putea relua activitatea, în condiții speciale de pandemie și stare de alertă. La fel și restaurantele și cafenelele, care vor funcționa la jumătate din capacitate, dar măcar vor funcționa. Poate să restaurantele, inclusiv cele din hoteluri, vor reuși să mai acopere puțin din pierderile provocate de șase luni de închidere forțată.

Sălile de evenimente vor putea organiza nunți și botezuri, mai ales că suntem în plin sezon. Numărul invitaților va fi limitat la 100, o cifră acceptabilă pentru mulți miri. La fel de important, se vor putea relua și organizările de companie, de la conferințe și seminarii până la petreceri de Crăciun. Sau Halloween. Pare mai puțin important, dar sunt multe companii din HoReCa ce se bazează pe veniturile din aceste evenimente.

Sperăm că principalul risc la adresa acestor evenimente, anume creșterea infectării regiunii/orașului cu coronavirusul nu va depăși 1,5 la mia de locuitori, nivel care ar putea impune din nou restricțiile. Decizia rămâne la autoritățile locale, dar dacă infectarea se va răspândi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență are puterea legală de a impune inclusiv carantinarea.

Revin copiii la școală

Dacă în cazul restaurantelor și evenimentelor culturale situația este mai ușor de gestionat, cea din școli nu este. Copiii vor reveni la cursuri, se vor reîntâlni în clase, se vor juca în pauze. Decizia autorităților este de a lăsa la nivelul școlilor și părinților modalitatea de deschidere a școlilor preuniversitare, dar scenariile sunt deja stabilite.

Cel mai probabil, toți copii vor reveni la ore, inclusiv în clasele cu peste 30 de elevi. În cazul în care vor apărea îmbolnăviri, copii vor fi trimiși acasă, se va dezinfecta spațiul, și vor reveni în scenariul doi, adică jumătate în clasă, jumătate online. În cel mai rău caz, în care infectările se repetă, se poate ajunge și la scenariul trei, în care toată lumea face școală online.

Este cea mai bună decizie pe care o puteau lua autoritățile centrale, cea de a lăsa decizia la nivelul autorităților locale, a școlilor și a părinților. Nimeni nu știe ce se va întâmpla, iar nivelul de pregătire a educației online este ca și inexistent pentru majoritatea școlilor și elevilor din țara noastră. Și nu se poate compara o școală dorită dintr-un oraș, unde clasele ajung la 35 de elevi, cu una mai puțin dorită, care nu își acoperă numărul minim de elevi, sau un din zona rurală, unde sunt 30 de copii în toate clasele 1-8.

Al doilea val de coronavirus

Relaxarea restricțiilor va veni la pachet și cu perioada de campanie electorală și alegeri locale (pe 27 septembrie vor fi alegerile), care aduce noi riscuri pentru cei implicați. Un motiv în plus să ne așteptăm la creșterea riscurilor legate de majorarea numărului de infectări. În plus, va începe și gripa anuală normală.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a declarat că putem vedea o creștere a numărului zilnic de infectări la 2.000, nivel pe care sistemul sanitar îl poate suporta. Și este de așteptat să asistăm la un număr mai mare de infectări după relaxarea restricțiilor. Dar dacă am trecut (aproape de tot) peste un sezon estival în care zeci de mii de oameni s-au dus în aceeași stațiune de la malul Mării Negre, poate că vom reuși să trecem, respectând condițiile de distanțare.

Să nu uităm că oamenii nu își doresc să se infecteze și respectă regulile de distanțare și igienă. Există o minoritate care nu crede în COVID-19 și nu respectă întotdeauna regulile, dar marea majoritate se ferește de riscuri. Speranța în stoparea pandemiei nu stă în autorități, stă tot în oameni și nu este prima oară când România s-a bazat pe oameni ca să meargă înainte.

Începe toamna, ca și speranțele noastre că vom reveni cât mai repede la normal. Sau măcar la „noul” normal.

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...