Primar condamnat pentru fraudarea alegerilor de acum patru ani. Dosar cu peste 20 de inculpaţi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/672477d2a3610_diaspora.jpg)
Primarul din Ciorani, judeţul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, alături de alți inculpați implicați în falsificarea documentelor electorale, iar instanța a anulat mai multe procese verbale privind rezultatele alegerilor, deși decizia nu este definitivă.
Condamnat pentru fraudarea alegerilor
Decizia Judecătoriei Buzău nu este definitivă, potrivit Agerpres. În această speţă fiind deferiţi justiţiei 23 de inculpaţi, inclusiv primarul Marin Voicu.
Astfel, Marin Voicu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru instigare la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (20 de acte materiale).
Un alt inculpat a primit, de asemenea, o pedeapsă de 1 an şi 3 luni de închisoare, care se va executa tot în regim de detenţie, pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (4 de acte materiale).
Alţi zece inculpaţi au fost condamnaţi la câte 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare pentru aceeaşi faptă, iar în cazul altor nouă inculpaţi a fost stabilită pedeapsa de 1 an şi trei luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.
De asemenea, judecătorii au achitat două persoane acuzate de complicitate la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată, respectiv de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată.
Totodată, instanţa a dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri care au legătură cu procesul electoral, între care procese verbale privind centralizarea voturilor, rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatului de primar la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 Circumscripţia electorală nr. 39 Ciorani, procese verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliul local la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 în aceeaşi circumscripţie, precum şi procesele verbale privind rezultatele votului pentru Consiliul Judeţean şi pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova.
Patru persoane şi-au recunoscut vinovăţia
În acest dosar au fost încheiate anterior patru acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
„Cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice”, preciza Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Inculpaţii din dosarul fraudei electorale din comuna Ciorani „nu au absolut niciun trac infracţional”, sunt „naturali” şi râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor, „furând” voturile alegătorilor „fără niciun resentiment”, se arăta în motivarea Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor.
Conform documentului, aceştia sunt naturali „pentru că nu le pasă de valorile unei societăţi democratice”.