Primăria Capitalei: Datoriile faţă de familia Constanda, determinate de un proces început acum 16 ani

Publicat: 20 sept. 2020, 21:00, de Mădălina Bălăceanu, în Intern , ? cititori
Primăria Capitalei: Datoriile faţă de familia Constanda, determinate de un proces început acum 16 ani
gabriela firea, PMB, covid-19

Primăria Capitalei susține într-un comunicat de presă că datoriile pe care municipalitatea le are față de familia Constanda sunt generate de decizii vechi de 16 ani ale foștilor primari. Reprezentanții PMB arată că un consilier general USR are de primit, prin familia sa, șapte milioane de euro de la Costanda, fapt recunoscut public.

„Acuzaţiile prezentate azi (duminică – n.r.) de un candidat la Primăria Capitalei cu privire la cazul Constanda sunt în totalitate false. Acestea demonstrează o foarte gravă necunoaştere a prevederilor legale, precum şi a atribuţiilor şi răspunderilor pe care le are un Primar General”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria municipiului Bucureşti.

PMB: Toate plățile făcute de PMB pentru stingerea unor datorii au fost realizate cu respectarea tuturor prevederilor legale

Consform instituției, Primăria Capitalei este obligată să plătească familiei Costanda peste 115 milioane de euro din cauza unor decizii luate acum aproape 20 de ani.

„Toate plăţile făcute de PMB pentru stingerea unor datorii (Constanda, Creştin, etc) au fost realizate cu respectarea tuturor prevederilor legale, fiind incluse în bugetul aprobat la începutul anului 2020. Toate informaţiile referitoare la acest subiect au fost prezentate public, extrem de transparent”, spun reprezentanţii municipalităţii.

Potrivit sursei citate, în 2019, instanța a decis, irevocabil, că PMB este obligată să plătească peste 115 milioane euro familiei Constanda, în procesul început în anul 2004 (adică după mai bine de 16 ani de la deschiderea litigiului) ca urmare a neaprobării, în anul 2007, a unor documentaţii de urbanism.

„Subliniem că Municipiul Bucureşti era obligat să plătească datoriile determinate de un proces început acum 16 ani. Ca urmare, a susţine că primarul «s-a obligat să plătească» o datorie stabilită printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă este o încercare jalnică de a induce în eroare opinia publică. Mai mult, refuzul de a executa o hotărare judecătorească este infracţiune, potrivit Codului Penal”, se menţionează în document.

Potrivit PMB, familia Constanda a declanşat, imediat după pronunţarea instanţei, procedura executării silite, procedură contestată de Municipalitate, dar respinsă de instanţa civilă. PMB a aplicat prevederile legale în vigoare, respectiv OG 22/2002, art. 2, care stabileşte un termen de graţie de 6 luni, expirat la finalul anului 2019.

În cadrul procedurii de executare silită, familia Constanda a blocat conturile Municipalitătii, punând în pericol desfăsurarea în condiţii normale a activitătii Primăriei. Ca urmare, potrivit legislaţiei în vigoare – OG 22/2002 art. 5, Codul de Procedură Civilă art. 630- a fost constituită o comisie pentru identificarea soluţiilor legale necesare stingerii executării silite.

„Toate sumele plătite au fost cuprinse în bugetul Municipiului Bucureşti, aprobat de Consiliul General, conform prevederilor legale. Respingem toate acuzaţiile potrivit cărora s-ar fi plătit sume necuvenite. Subliniem că toate sumele sunt cuprinse în capitolul Despăgubiri Civile – 51.02.-59.17, fiind aprobate legal. Menţionăm că suma de 58 milioane euro urma să fie plătită eşalonat, timp de 2 ani”, explică reprezentanţii municipalităţii.

În comunicat se arată că unul dintre mijloacele de a stinge datoriile pe care Municipiul Bucureşti le are faţă de familia Constanda este şi darea în plată, conform Codului Civil. Familia Constanda a propus utilizarea acestei proceduri legale, respectiv a propus să primească suprafeţe de teren în Satul Francez, reducând cu valoarea acestora sumele datorate de Municipiul Bucureşti.

„Această propunere a fost supusă, potrivit legislaţiei în vigoare, aprobării Consiliului General, de şase ori. Abia la ultima dintre aceste şedinţe, a şasea, consilierul general USR Matei Ţugui a recunoscut că are un interes personal direct, pentru că în cazul aprobării proiectului va primi suma de 7 milioane euro, plus accesorii, aspecte care se pot verifica în procesul verbal al şedinţei. Toate acţiunile PMB au fost realizate în conformitate cu prevederile legale, transparent şi cu respectarea principiului eficienţei cheltuirii fondurilor publice”, se precizează în comunicatul Primăriei Capitalei.

Acuzațiile lui Nicușor Dan

Candidatul susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, acuză mai multe infracțiuni în acordul pe care Gabriela Firea l-a semnat cu familia Constanda pentru stingerea datoriei. Dan susţine că, deşi familia Constanda a fost de acord să primească 7.000 de metri pătraţi de tren pentru stingerea a 30 de milioane de euro din datorie, Gabriela Firea a propus consilierilor generali transferul a 15.000 de metri pătraţi pentru doar 22 de milioane din datorie.

”A apărut în spaţiul public acordul între primarul Capitalei şi familia Constanda, pe care o să vi-l trimit pe mail, după ce anonimizăm datele personale. În primul rând, cer Primăriei Capitalei să confirme că acest act este acordul pe care l-a semnat cu familia Constanda. Acest act spune următoarele lucruri: că Primăria îi va plăti lui Constanda 18 milioane de euro, în prima jumătate a anului 2020, că Primăria Capitalei va da familiei Constanda un teren de 7.000 de metri pătraţi pentru stingerea a 30 milioane de euro din datorie şi mai spune că, din datoria rămasă, 40% o să fie plătită până la sfârşitul anului 2020. Sunt trei elemente de ilegalitate dintre care, ultimele două sunt infracţiuni”, a declarat, duminică, Nicuşor dan într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, Municipiul Bucureşti nu are voie să vândă un teren din proprietatea sa fără să facă o licitaţie publică. De asemenea, primarul general ”nu are voie să se oblige la plăţi pe care nu i le-a acordat Consiliul General prin bugete aprobate”.

”Este ca şi cum Guvernul ar face plăţi pe care nu i le-a aprobat Parlamentul prin legea bugetului şi, repet, aceasta este o infracţiune prevăzută de legea finanţelor publice locale”, a mai declarat Nicuşor Dan.