Primarul oraşului staţiune Covasna, diagnosticat cu COVID-19

Publicat: 12 nov. 2020, 10:14, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19
Primarul oraşului staţiune Covasna, diagnosticat cu COVID-19

Primarul orașului stațiune Covasna, Gyerő József, a fost infectat cu coronavirus și se va izola la domiciliu timp de două săptămâni, urmând să își desfășoare activitatea online. Anunțul a fost făcut chiar de edil, pe pagina sa de Facebook.

„Nu îmi face deloc plăcere, dar v-o împărtăşesc, că după ce alaltăieri mi-au fost recoltate probe biologice necesare testării pentru COVID- 19, ieri m-a anunţat DSP Covasna că rezultatul este pozitiv. Anterior, în ziua de sâmbătă am lucrat până seara târziu în curte, iar după o baie fierbinte, undeva după miezul nopţii, m-a cuprins deodată o stare febrilă, cu senzaţie de frig, frisoane, transpiraţie abundentă şi îndeosebi o durere acută şi puternică de oase – nemaisimţită până atunci -, localizată la nivelul articulaţiilor şoldului şi genunchilor, respectiv al coapselor.

Aceste simptome au fost însoţite şi de altele, mai puţin severe: dureri de cap, arsuri în ochi şi în gât. După o noapte chinuită şi nedormită, calmată cu câteva antipiretice şi analgezice, manifestările bolii s-au temperat a doua zi, dar mai aveam ceva febră inclusiv în seara de duminică. În dimineaţa de luni m-am simţit deja mult mai bine. În prezent încă persistă doar răguşeala, tusea rară, similar unei gripe minore, obişnuite…., în schimb, de astăzi nu mai simt mirosurile”, a scris Gyerő József  pe pagina sa de Facebook.

El a anunțat că în următoarele două săptămâni se va izola la domiciliu, însă va continua să muncească online.

„Până atunci, îmi exercit obligaţiile şi sarcinile de serviciu ce nu suferă amânare, utilizând mijloacele de comunicare alternativă, de la distanţă. Şi, dacă mă întrebaţi cum văd din perspectiva propriei experienţe posibilităţile de excludere totală a şanselor de infectare cu COVID, vă răspund, – mai în glumă, mai în serios – citându-l pe Falus Ferenc, medic pneumolog maghiar, fost şef al INSP din Ungaria: ‘din punct de vedere epidemiologic, cel mai bine ar fi dacă nimeni nu s-ar mai întâlni cu nimeni’. Mi-a fost imposibil să-i urmez sfatul! Aveţi grijă de dumneavoastră şi de ceilalţi”, a mai scris acesta.