Primarul PSD care refuză să taie salariile angajaților. Cum va reduce Olguța Vasilescu cheltuielile
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, nu va reduce salariile funcționarilor din administrația locală, în ciuda presiunilor pentru diminuarea cheltuielilor. Edilul a anunțat că preferă să reducă numărul angajaților, decât să taie din veniturile celor care rămân.
Motivul pentru care primarul Craiovei nu va tăia salariile angajaților
Lia Olguța Vasilescu a transmis că reducerea numărului de posturi este o soluție mai corectă decât scăderea salariilor pentru toți angajații. Primarul Craiovei consideră că în acest fel, nu pedepsește întregul aparat administrativ pentru obligațiile de austeritate impuse de Guvern.
Mai mult, edilul a respins ideea că PSD ar fi împotriva reformei în administrație. Lia Olguța Vasilescu susține că militează de trei ani pentru o astfel de lege. Ea a explicat că este necesar un cadru legislativ care să permită evaluarea funcționarilor în fiecare an, iar cei nepregătiți să poată fi concediați.
Primarul a explicat că, în prezent, este aproape imposibil să dai afară un funcționar public.
„Până acum, oricâte disponibilizări am încercat să facem, din păcate, instanţele ne-au dat înapoi funcţionarii publici ca să-i angajăm. Practic, era un fel de stat în stat. Nu exista niciun fel de posibilitate de a elimina din primărie un funcţionar public, chiar şi atunci când el greşea flagrant”, a transmis aceasta.
Primarii, discuții cu Bolojan pe tema austerității
Olguța Vasilescu a menționat că Ilie Bolojan urmează să se întâlnească cu primarii. Se va discuta despre noul pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, dar și despre majorările de taxe și impozite locale.
Primarul Craiovei a criticat dur modul în care Guvernul tratează administrațiile. Potrivit acesteia, banii suplimentari obținuți din creșterile de taxe nu vor rămâne la primării.
„Din păcate, până acum, discuţiile pe care le-am avut în Asociaţia Municipiilor din România nu s-au concretizat în niciun fel. Domnul Bolojan ne-a anunţat doar că vrea să facă acest lucru. Se va discuta însă în coaliţie”, a declarat edilul PSD.
Vasilescu a atras atenția că majorările fiscale lovesc cel mai tare în românii cu venituri mici. A oferit și un exemplu în acest sens. Primarul Craioveri a explicat că au dispărut și reducerile care existau pentru locuințele din blocuri vechi, cu peste 50 de ani vechime.
Craiova a trecut mai ușor peste criză
Municipiul Craiova se numără printre puținele administrații care nu au resimțit acut problemele financiare din ultimul an, a transmis Lia Olguța Vasilescu. Edilul a explicat că, timp de nouă luni, Guvernul nu a virat banii din PNRR, iar aceștia au ajuns abia pe 31 decembrie.
„Ca să înțelegeți ce bătaie de joc: până la urmă, banii din PNRR care sunt în România și care trebuiau să fie virați în ultimele nouă luni au sosit la localități în data de 31 decembrie, când practic nu se mai puteau face niciun fel de plăți„, a spus primarul.
Bugetul local a permis însă continuarea lucrărilor fără întrerupere, spre deosebire de alte localități care au fost nevoite să oprească proiectele.