Primele certificate digitale COVID, testate joi în Vama Giurgiu

Publicat: 01 iul. 2021, 16:00, de Corina Matei, în Travel , ? cititori
Primele certificate digitale COVID, testate joi în Vama Giurgiu

Începând de azi, 1 iulie, Poliția de Frontieră verifică autenticitatea și valabilitătea certificatelor digitale privind vaccinarea, testarea sau vindecarea.

Cu sprijinul STS, polițiștii de frontieră din toate punctele vamale au fost dotați cu aparatura necesară scanării codului QR de pe certificatele digitale adoptate la nivelul UE privind vaccinarea, testarea sau vindecarea de COVID-19, măsură ce va facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19.

O demonstrație a modului de verificare a acestui document a avut loc la Punctul de Frontieră Giurgiu-Ruse, pe sensul de intrare în țară, unde reprezentanți ai Poliției de Frontieră și ai STS au arătat care sunt pașii acestui proces menit să fluidizeze traficul la graniță.

Certificatul poate fi prezentat, la intrarea în România sau în oricare alt stat membru al Uniunii Europene, atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât şi tipărit pe hârtie.

Certificatul digital nu este un document obligatoriu la trecerea frontierei, însă, cu ajutorul lui, persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19, cele care s-au recuperat după această afecţiune sau cele ce deţin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situaţia lor epidemiologică, într-o modalitate operativă.

Joi, 1 iulie, este prima zi în care certificatul digital poate fi descărcat de pe platforma www.certificat-covid.gov.ro.