Primele imagini de la locul unde a căzut drona doborâtă de un F-16 românesc/ GALERIE FOTO
Au apărut primele imagini de la locul unde a fost doborâtă drona din Buzău. Ținta a fost lovită cu o rachetă AIM-9X Sidewinder, lansată de un pilot de F-16 decolat de la Baza Aeriană 86 Borcea, iar aparatul a căzut pe un câmp aflat lângă localitatea Padina.
Traiectoria dronei, de la Sulina până la Buzău
Potrivit informațiilor apărute până în prezent, drona a pătruns în spațiul aerian românesc în jurul orei 9:40, prin zona Sulina, și a urmat traiectoria Sulina–Brăila–Fetești–Buzău. Pe parcursul dimineții, populația din mai multe județe a primit succesiv mesaje RO-Alert, pe măsură ce autoritățile militare monitorizau deplasarea aparatului de zbor spre interiorul țării. Ținta a fost angajată deasupra județului Buzău, unde a și fost doborâtă.
Primele imagini de la Padina
Primele imagini surprinse la locul prăbușirii dronei lovite de racheta Sidewinder arată câmpul unde militarii și polițiștii s-au mobilizat rapid, pentru a securiza perimetrul și a începe cercetările.
Potrivit datelor inițiale, drona se îndrepta spre Buzău în clipa în care a fost interceptată, impactul având loc într-o zonă nelocuită a județului, în apropierea localității Padina.
Nicușor Dan: „Zona era nelocuită, ăsta e motivul pentru care a putut să tragă”
Președintele Nicușor Dan a confirmat că alerta RO-Alert din această dimineață a fost provocată de o dronă intrată în spațiul aerian românesc, doborâtă în jurul orei 11:00 de un pilot român.
„Am avut o dronă în spațiu aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11:00, de către un pilot român de pe un F-16. Important de subliniat că zona era nelocuită, ăsta e și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos, și acum sunt echipele instituțiilor care cercetează, pentru a veni cu toate detaliile despre incident. Atât am avut. O zi bună!”, a anunțat Nicușor Dan în această dimineață.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a transmis, la rândul său, o reacție după acest episod fără precedent, subliniind că România dispune de militari pregătiți să intervină în astfel de situații. Potrivit acestuia, este pentru prima dată când armata română a primit undă verde pentru a angaja și doborî o țintă aeriană de acest tip, într-o decizie luată rapid, pe fondul confirmării riscului pe care aparatul îl reprezenta pentru siguranța spațiului aerian național.