Primele imagini din „Blonde”-noul film despre viaţa secretă a lui Marilyn Monroe (VIDEO)

Publicat: 21 iun. 2022, 22:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Primele imagini din

Marilyn Monroe prinde din nou viaţă datorită actriţei cubaneze Ana de Armas. Filmul autobiografic se va lansa pe 23 septembrie și va aduce pe micile ecrane detalii extrem de personale din viața secretă a regretatei actriţe, supranumită „logodnica Americii”.

Dorită de bărbaţi, invidiată de femei, adulată de public, Marilyn a depăşit cu mult graniţele unui simplu star de cinema.

Fata cu o copilărie nefericită, plimbată prin orfelinate, a devenit o legendă a filmului american, un vis, un brand.

A îmbinat ca nimeni altcineva până atunci eleganța și atracția sexuală cu inocența, dar și vulnerabilitatea cu determinarea. Iar numele i-a fost rămas înscris definitiv în paginile istoriei cinematografice.

Viața lui Monroe, de la copilăria ei ca Norma Jeane, la ascensiune

În primul teaser al peliculei biografice, Ana de Armas redă suferința din spatele celei mai frumoase femei din anii ’50-’60.

În vârstă de 34 de ani, actriţa care o interpretează pe Marilyn a dezvăluit că fiecare scenă din pelicula intitulată „Blonde” a fost inspirată de o fotografie cu Monroe. Iar de fiecare dată, a petrecut cel putin trei ore la machiaj și coafura.

Filmul „Blonde” reimaginează cu îndrăzneală viața lui Monroe,de la copilăria ei ca Norma Jeane, la ascensiunea către statutul de vedetă și poveștile romantice.

Viața personală a lui Marilyn Monroe a fost intens criticată de presă si de public.