Primii sindicaliști cu greutate care se înscriu în USR

Publicat: 30 oct. 2023, 17:00, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Primii sindicaliști cu greutate care se înscriu în USR

Vasile Tivig și Nicu Bunoaica, doi lideri de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, s-au înscris în USR.

Liderul sindical din minerit Nicu Bunoaica s-a înscris în Uniunea Salvați România. Spune că a făcut acest gest în semn de recunoștință față de deputatul Radu Miruță, care s-a bătut pentru legea de reducere a vârstei de pensionare.

“Am spus că voi susține omul Miruță. Voi fi alături de el, nu pentru că am vreun interes, ci pentru că este un adevărat politician pentru Gorj” declară Bunoaica.

În urmă cu mai bine de o săptămână, SOS România Gorj a comunicat că Nicu Bunoaica ar fi trecut la acest partid, dar sindicalistul a negat c-ar fi semnat o adeziune.

Nicu Bunoaica este al doilea lider sindical din Complexul Energetic Oltenia, după Vasile Tivig, care se înscrie în Uniunea Salvați România. Sunt cei doi protestatari care au luptat pentru Legea nr.197/2021.  

Vasile Tivig a declarat acum o lună că va vota USR pentru că ”sunt singurii care au făcut ceva”. Liderul sindical se referă la Legea nr.197/2021, care a redus vârsta de pensionare cu 13 ani în minerit și energie. Vasile Tivig a spus că PSD și PNL ”au mimat” că-i ajută pe minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia“. Cel mai probabil, anul viitor vom vota USR. Dacă ei ne-au sprijinit pe noi, eu de ce să nu-i sprijin pe ei? Sunt singurii care au făcut ceva pentru minerii și energeticienii din Gorj, de la început de când am apelat la ei, până la final. PNL ne-a ajutat la comisia de industrii, după aceea și-au luat mâna de pe noi, până la intervenția pe la Orban, de ne-a ajutat la votul final. Pesediștii de la Gorj au mimat. Ne-a ajutat PSD la comisia de muncă, dar prin Holescu, de la Severin, prin șeful de grup parlamentar de la Timișoara, nu prin Mișu Weber și ăsta al mic. Ăștia au contestat la comisia de industrii votul, ca să se mai repete o data, pe principiul că nu trece nici acel PLX 75. Deci, nu avem pe cine”, a spus sindicalistul.