Primul turneu WTA din istoria orașului Cluj-Napoca ar putea beneficia de spectatori

Publicat: 08 mai 2021, 08:01, de Eliza Popa, în SPORT , ? cititori
Primul turneu WTA din istoria orașului Cluj-Napoca ar putea beneficia de spectatori

Peste 60 de jucătoare sunt așteptate la turneul de tenis organizat la Cluj Napoca. Competiția este programată între 1 și 8 august, iar premiile au o valoarea totală de 230 000 de euro.

Turneul de tenis feminin de la Cluj-Napoca ar putea beneficia de spectatori, iar o declarație în acest sens a făcut la Europa FM directorul turneului Winners Open, Patrick Ciorcilă.

Nu prea ne punem problema să fie fără spectatori, la cum arată lucrurile în acest moment și ce discuții mai sunt, adică se pare că lucrurile, încet încet, revin la un anumit normal și eu cred că o să avem spectatori maimult ca sigur, însă nu știm exact câți spectatori și în ce condișii vor fi aceștia”, a spus directorul turneului.

El a mai adăugat că „pe 21 iunie vom ști în mare cine are șanse să participe, ulterior se mai pot retrage din jucătoare, dacă se mai accidentează, însă acolo ai un 80% din listele de acceptare definitivate”.

Acesta este primul turneu WTA din istoria oraşului Cluj-Napoca.