Primul vehicul Ford de volum, complet electric, va fi construit în România

Reprezentanții constructorului auto spun că primul vechicul Ford de volum, complet electric, va fi construit în România din 2024.

Se va întâmpla în uzina din Craiova, unde Ford se pregătește să facă o nouă investiție de 300 milioane dolari. Aici, din 2023 va construi un nou vehicul comercial ușor, pentru ca în anul următor să producă și versiunea complet electrică a acestuia.

Reprezentanții companiei nu au oferit mai multe detalii despre vehiculul electric ce urmează a fi construit la Craiova, dar România ar urma să aibă a treia fabrică din Europa unde Ford produce astfel de mașini, după Germania și Turcia.

Oameni și roboți

Potrivit Europa FM, din 2008, de la preluare fabricii din Craiova, constructorul auto american a investit aici aproape 2 miliarde de dolari. Aproape 6.000 de oameni lucrează în uzina în care au fost instalați și peste 600 de roboți.

Între timp, Ford oprește producția de vehicule și motoare, pentru câteva zile, ca urmare a problemei aprovizionării cu semiconductori.

Până pe 21 mai, Secția de Producție Vehicule va opera în două schimburi, față de trei. În zilele în care nu lucrează, angajații ar urma să primească 78% din salariu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...