Prințul Andrew, acuzat de agresiune sexuală, pierde titlurile militare și pe cel de Alteță Regală

Publicat: 14 ian. 2022, 16:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Prințul Andrew, acuzat de agresiune sexuală, pierde titlurile militare și pe cel de Alteță Regală

Casa Regală britanică i-a retras Prințului Andrew toate distincțiile militare, inclusiv dreptul de a folosi în mod oficial titlul de Alteță Regală .

Titlurile militare și patronajele regale ale Ducelui de York au fost returnate Reginei, a anunțat Palatul Buckingham.

Prințul Andrew se află într-un dosar civil, în SUA, acuzat că ar fi ”agresat sexual o femeie când aceasta avea 17 ani, ceea ce el a negat în mod constant”, precizează BBC. Joi seară, o sursă apropiată prințului Andrew a declarat că va „continua să se apere” împotriva acuzațiilor Virginiei Giuffre.

Palatul Buckingham a declarat: „Cu aprobarea și acordul Reginei, afilierile militare ale Ducelui de York și patronatele regale au fost returnate Reginei.

Toate titlurile Prințului Andrew au fost returnate Reginei cu efect imediat și vor fi redistribuite altor membri ai Familiei Regale, a spus o sursă regală. El va înceta să mai folosească titlul „Alteța Sa Regală” în orice calitate oficială.