„Voi rămâne până când voi avea puterea. Dacă nu, voi pleca”: Legendar pianist şi dirijor anulează concerte

Legendarul pianist şi dirijor Daniel Barenboim, în vârstă de 79 de ani, şi-a anulat din nou o serie de concerte din cauza unor probleme de sănătate, pentru a doua oară în cu puţin peste două luni, a anunţat Staatsoper Berlin, pe care o conduce, informează AFP.

Daniel Barenboim suferă în prezent de probleme circulatorii şi urmează din acest motiv un tratament medical”, a subliniat Opera de Stat din Berlin într-un scurt comunicat.

„În prezent el se odihneşte şi, ca măsură de precauţie, medicii l-au sfătuit să îşi anuleze concertele până pe 22 aprilie inclusiv”, a adăugat Staatsoper. În februarie, celebrul dirijor îşi anulase deja toate angajamentele pentru câteva săptămâni din cauza unei intervenţii chirurgicale.

Maestrul israeliano-argentinian este directorul muzical al Operei de Stat din Berlin şi al orchestrei sale, Staatskapelle, de trei decenii şi are contract până în 2027.

Voi rămâne până când voi avea puterea. Dacă nu, voi pleca; nu vreau să rămân ca o relicvă a trecutului”, a declarat el anul trecut pentru AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...