Procurorii lui Kovesi marchează o victorie importantă. Fost ministru, închis pentru fraudă cu fonduri UE
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/03/Laura-Codruta-Kovesi-procurorul-general-al-Parchetului-European.jpg)
Un caz major de corupție lovește în plin scena politică din Croația, în urma unei sentințe pronunțate de Tribunalul Comitatului Zagreb. Fosta ministră a Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare, după ce a pledat vinovată pentru abuz în serviciu și trafic de influență, în cadrul unui dosar de corupție investigat de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi.
Procurorii lui Kovesi dau lovitura
Cazul vizează o schemă frauduloasă ce a afectat în mod direct bugetul Uniunii Europene, prejudiciul fiind estimat la peste 1 milion de euro, în timp ce statul croat a fost și el afectat cu aproximativ 300.000 de euro. Această condamnare este una dintre cele mai puternice obținute de EPPO în Croația de la înființarea instituției și creează un precedent major în lupta împotriva deturnării fondurilor europene.
Centrul anchetei a fost un contract de achiziție publică lansat în 2017 de ministerul condus la acel moment de fosta demnitară. În loc să urmeze procedurile legale și transparente prevăzute pentru cheltuirea fondurilor europene, aceasta a recurs la o procedură de negociere fără publicarea unei invitații la ofertă, evitând astfel competiția și favorizând companii apropiate.
Mai mult, valoarea contractului – care viza achiziționarea unui sistem informatic – a fost umflată artificial la 1,73 milioane de euro, o sumă considerată nejustificată pentru serviciile oferite. EPPO a descoperit că întreaga procedură, deși inițial anulată pe motiv de ilegalitate, a fost reluată și dusă la capăt cu semnarea contractului, ceea ce a dus la transferul fondurilor către firmele beneficiare.
Fosta ministră a recunoscut faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care s-a angajat să returneze 200.000 de euro, reprezentând doar o parte a prejudiciului total.
Ancheta continuă: alți oficiali și oameni de afaceri, în vizorul EPPO
Parchetul European, instituția special creată pentru a urmări infracțiunile care afectează bugetul Uniunii Europene, a instrumentat acest dosar prin biroul său din Zagreb.
Deși fosta ministră a fost condamnată, investigațiile nu s-au încheiat. Printre cei vizați în continuare se numără:
-
fostul director al Agenției Centrale pentru Finanțare și Contractare (SAFU),
-
doi oameni de afaceri implicați în obținerea frauduloasă a contractului,
-
precum și cele două firme beneficiare.
Aceștia sunt în prezent urmăriți penal, iar procesele lor sunt în desfășurare. Este posibil ca, în urma acestor proceduri, să fie obținute și despăgubiri suplimentare, în baza răspunderii solidare pentru prejudiciile provocate bugetului UE.