Procurorii ruși cer pedeapsă cu executare pentru Alexei Navalnîi

Publicat: 01 feb. 2021, 15:45, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Procurorii ruși cer pedeapsă cu executare pentru Alexei Navalnîi

Procurorii ruși susțin cererea Administrației penitenciarelor de a comuta pedeapsa cu suspendarea împotriva opozantului Alexei Navalnîi într-o pedeapsă cu executarea.

Opozantul rus se află în arest preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de încălcarea termenilor sentinţei cu suspendare pentru delapidare, într-un caz despre care el susţine că este o înscenare, dar care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi jumătate, potrivit Agerpres.

Potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, peste 5.300 de persoane au fost arestate în timpul mitingurilor de susţinere pentru Alexei Navalnîi desfăşurate duminică în Rusia.

Navalnîi urmează să apară în faţa judecătorilor în cursul acestei săptămâni. El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic, de când a revenit în Rusia la 17 ianuarie. Potrivit avocatei sale, opozantul riscă ”în jur de 2 ani şi jumătate” de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la 3 ani şi jumătate de detenţie cu suspendare, dictată în 2014.

Majoritatea colaboratorilor săi apropiaţi au fost consemnaţi vineri la domiciliu de justiţia rusă, la două zile după o serie de percheziţii care au vizat în principal locuinţa soţiei sale, Iulia, şi sediul organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei.