Procurorii Tribunalului București intră în grevă pe termen nelimitat pentru apărarea pensiilor speciale

Publicat: 26 aug. 2025, 15:25, de Ionut Jifcu, în Justitie , ? cititori
Procurorii Tribunalului București intră în grevă pe termen nelimitat pentru apărarea pensiilor speciale
Tribunalul București

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat că își suspendă activitatea pe durată nedeterminată, în semn de protest față de proiectul de lege al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor speciale ale magistraților. Măsura a intrat în vigoare începând de marți, 26 august, și presupune blocarea majorității activităților de urmărire penală. Excepție fac doar cauzele în care s-au dispus sau se preconizează măsuri preventive privative de libertate, precum și alte activități urgente, inclusiv relația cu publicul.

Procurorii, cu activitatea de urmărire penală suspendată

Magistrații susțin că proiectul transmis Consiliului Superior al Magistraturii de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale „nu rezolvă niciuna dintre inechitățile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public” și, în plus, „este în contradicție vădită” cu obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025.

„Având în vedere faptul că proiectul de lege propus nu rezolvă inechitățile sociale, ci reprezintă o presiune suplimentară și nenecesară asupra sistemului de justiție și o diversiune menită să distragă atenția opiniei publice de la celelalte măsuri fiscal-bugetare adoptate în cursul acestui an, s-a hotărât adoptarea unei forme de protest”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Solicitarea adresată CSM

Adunarea Generală a procurorilor, întrunită marți la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, a decis să ceară CSM să avizeze negativ proiectul. Potrivit procurorilor, „nu se impune nicio nouă intervenție legislativă în acest moment, înainte de a evalua riguros impactul măsurilor deja adoptate”.

În opinia acestora, modificările propuse nu doar că subminează statutul magistraților și independența justiției, dar accentuează instabilitatea legislativă și lipsa de predictibilitate.

Protestul presupune suspendarea activității de supraveghere a urmăririi penale de către procurori, cu excepția cauzelor ce implică măsuri preventive, suspendarea activității de primire a dosarelor finalizate de organele de cercetare penală, suspendarea participării la judecarea cauzelor și formulării concluziilor, cu excepția celor referitoare la măsuri preventive sau la dosarele civile privind ordinele de protecție.

Totodată, este suspendată soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, a cererilor formulate de părți sau de alte instituții, precum și a cererilor privind prelungirea dreptului de circulație. În plus, a fost întreruptă activitatea de primire în audiență și relația directă cu publicul.

Criticile aduse proiectului de lege

Procurorii consideră că proiectul de lege „este expresia instabilității legislative și a lipsei de predictibilitate”, fiind elaborat „în lipsa unei fundamentări reale și a unor studii de impact”. Ei atrag atenția că lipsa unei etapizări clare și a unor măsuri tranzitorii adecvate va afecta grav sistemul, riscând să determine un val de plecări din magistratură.

„Proiectul nu va duce la rămânerea în sistem a magistraților, ci dimpotrivă, la destabilizarea acestuia”, avertizează reprezentanții Parchetului.

Forma de protest va continua pe termen nelimitat, până la retragerea proiectului legislativ de către inițiatori.