Producătorii de băuturi răcoritoare şi de bere solicită ajustarea restricţiilor de circulaţie impuse în această perioadă

Asociaţia Naţională pentru Băuturi Răcoritoare şi Asociaţia Berarii României solicită ajustarea restricţiilor de circulaţie impuse în această perioadă de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru a permite consumatorilor români să aibă acces la o serie de produse cum ar fi băuturile răcoritoare sau berea, foarte căutate în această perioadă cu temperaturi caniculare.

Reprezentanţii celor două asociaţii semnalează că prin decizia CNAIR din data de 28 iulie 2021 s-a impus restricţia circulaţiei, în perioada 29-31 iulie, cu posibilitatea de prelungire, pe întreaga reţea rutieră (cu excepţia a patru judeţe) pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Deşi înţelegem pe deplin preocupările autorităţilor cu privire la conservarea sectoarelor de drum ce pot fi afectate de anumite condiţii meteo, considerăm că aceste restricţii impuse la nivelul reţelei rutiere din România afectează în primul rând consumatorul român, care nu va mai putea beneficia de unele dintre cele mai cerute produse din acest sezon. Totodată, în forma actuală, restricţiile afectează grav activitatea lanţului de distribuţie alimentar„, se arată în comunicat.

Cele două asociaţii precizează că, deşi în lista excepţiilor pentru categoriile de transporturi ce pot fi efectuate în perioada 29-31 iulie este menţionat transportul de apă îmbuteliată, alte categorii de produse solicitate de către consumatori în această perioadă caniculară nu pot fi transportate către magazine.

Alături de apa îmbuteliată, băuturile răcoritoare şi berea reprezintă categorii de produse alimentare care sunt destinate hidratării şi care se bucură de o cerere mare din partea consumatorilor în această perioadă, şi care ar trebui să poată fi transportate fără restricţii. Prin restricţiile impuse la nivelul reţelei rutiere din România, lanţul de distribuţie alimentar riscă să fie destabilizat, iar o mare parte dintre consumatorii români nu vor putea să aibă acces la o serie de produse importante, cum ar fi băuturile răcoritoare şi berea, ce sunt foarte căutate în această perioadă cu temperaturi caniculare. În plus, sunt afectate şi exporturile de băuturi realizate în toată această perioadă”, subliniază comunicatul.

Potrivit sursei citate, de la începutul crizei COVID-19, industria alimentară a depus eforturi considerabile pentru a se adapta condiţiilor de criză sanitară pe care le traversăm, menţinând activitatea în parametri normali, luând toate măsurile sanitare necesare şi aprovizionând consumatorii în condiţii de maximă siguranţă alimentară şi igienă.

Asociaţia Naţională a Băuturilor Răcoritoare este asociaţia reprezentativă a industriei de băuturi răcoritoare din România. Din ANBR fac parte cei mai importanţi producători de băuturi răcoritoare din industria românească, precum, Coca-Cola HBC România, Coca-Cola România, PepsiCo, Romaqua Group Borsec, Maspex
România, Parmalat, Red Bull, Pfanner, dar şi operatori din industrii conexe, precum furnizori de arome sau ambalaje ca Dohler şi Tetra Pak.

Asociaţia Berarii României reprezintă, de 17 ani, vocea comună a industriei locale de bere. Din 2008, Asociaţia Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, aderând la organizaţia Berarii Europei, fondată în 1958 la Bruxelles. Membrii săi actuali sunt importanţi producători de bere din România: Bergenbier, Heineken România SA, United Romanian Breweries BEREPROD, Ursus Breweries şi Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei şase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malţ România şi Asociaţia Producătorilor de Hamei din România.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...