Producătorii de cartofi sunt îndemnați să facă tratamentele împotriva manei

Producătorii de cartofi din Harghita sunt îndemnaţi de specialişti să efectueze tratamente de prevenire a manei, întrucât se întrunesc toate condiţiile climatice de temperatură şi umiditate, favorabile apariţiei bolii.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat că a fost emis un buletin de avertizare de către Oficiul Fitosanitar Harghita, în care se recomandă efectuarea tratamentelor preventive, pentru a preveni infectarea.

Potrivit sursei citate, apariţia manei este favorizată de umiditate crescută şi temperaturi cuprinse între 15 şi 18 grade, condiţii care sunt îndeplinite în Harghita.

Romfeld Zsolt a subliniat că, din experienţa sa, mana cartofului îşi va face simţită prezenţa imediat după prima ploaie, motiv pentru care recomandă efectuarea de tratamente specifice.

„Acum, toată atenţia este pe prevenirea apariţiei manei. Producătorii să folosească mai mult substanţe de contact, mai ieftine, care apără planta de infecţie”, a spus şeful Direcţiei pentru Agricultură, citat de Agerpres.

Cartoful este cultura de bază în Harghita, fiind prezentă pe aproximativ 7.000 de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...