Produsele pentru animale intră în reducerile de Black Friday

Publicat: 12 nov. 2020, 17:55, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Produsele pentru animale intră în reducerile de Black Friday

Magazinele cu produse pentru animale nu rămân deoparte de Black Friday. Cel mai mare petshop online, PentruAnimale.ro, dă startul reducerilor vineri dimineață la ora 6.00 și estimează vânzări de 12 ori mai mari decât cele dintr-o zi obișnuită.

PentruAnimale.ro, companie cu capital 100% românesc, va oferi reduceri de până la 45% la peste 75.000 de produse, precum hrană pentru animale, suplimente, accesorii și jucării, produse pentru igienă și îngrijire.

„Ne așteptăm ca Black Friday 2020 să fie cel mai mare de până acum în segmentul de petshop. Deși în contextul economico-social trasat de COVID-19 sunt prevăzute venituri mai mici pe gospodărie, piața de produse pentru animalele de companie va continua să crească, tocmai datorită faptului că animalele de companie sunt, mai mult ca oricând, companioni în izolarea socială, iar atenția și dorința de a le recompensa sunt mai mari ca oricând”, spune Laurențiu Miron, CEO PentruAnimale.ro. „Consumatorii sunt tot mai informați și pun accent mai mult pe calitatea ingredientelor. Observăm deja o tendință în România, care urmează trendul mondial free-from (fără cereale, fără soia, fără coloranți artificiali, fără porumb etc. în hrana animalelor), precum și cea a proteinelor alternative (de exemplu, insecte) și ingrediente potrivite consumului uman”.

Clienții vor putea cumpăra la reducere:

  • Hrană uscată pentru câini Hill’s SP Canine Puppy Large Breed Pui, Value Pack, 16 Kg cu discount de 32%;
  • Acana Clasic Prairie Poultry 17kg pentru câini la prețul de 252,99 de lei, față de 315 lei;
  • Hrană pentru câni la dietă Eukanuba Veterinary Diets Dog Dermatosis, 12 kg redus cu 15%;
  • Hrană uscată pentru pisici Royal Canin Sterilised, 10 kg cu 229,99 de lei, redus de la 264,98 de lei;
  • Hrană umedă pentru pisici Whiskas Adult cu Pui si Ficat, 14 kg mai ieftină cu 39%;
  • Ansamblu de Joacă pentru pisici Feandrea Double Trouble Bej, 84 cm cu reducere de 15%;
  • Hrană și recompense pentru cai Versele Laga Cavalor Harmony, Tradition Mix – Promo + 10% gratis, 22 kg mai ieftin cu 27%;
  • Litieră acoperită pentru pisici, Kerbl Minka, 57x39x41 cm cu reducere de 50%.

Față de anul trecut, PentruAnimale.ro a pregătit o selecție de 4 ori mai mare în categoriile jucării și snaks-uri și a inclus în site produse mass-market, pentru a răspunde cererii unei noi categorii de consumatori, care, anterior, făceau achiziții mai ales din magazine fizice. Tot anul acesta, au fost introduse produse pentru cai.

PentruAnimale.ro estimează că valoarea medie a coșului de cumpărături pe durata evenimentului de reduceri va crește cu peste 45% față de media curentă. În mod obișnuit, valoarea medie a coșului este de 250 de lei.

Hrana achiziționată de clienții PentruAnimale.ro în campania Black Friday 2020 va fi suficientă pentru a hrăni pentru o zi peste 3,5% din populația felină și canină din România, reprezentând circa 300.000 de pisici și câini. În 2019, populația canină din România era estimată la 4,15 milioane, iar cea felină la 4,3 milioane, potrivit celui mai recent studiu FEDIAF (European Pet Food Industry Federation). Astfel, 46% din gospodăriile din România au cel puțin un câine, iar 47%, cel puțin o pisică.

Aproximativ 80% din comenzile plasate în BF vor fi procesate și expediate în weekend-ul 13-15 noiembrie, dacă nu vor apărea modificări cauzate de măsuri suplimentare, precum restricții de deplasare, impuse de autorități în contextul COVID-19.