Prof. univ. dr. Daniel David: Cred că în Serbia se întâmplă, printre altele, ce se întâmplă și în România

Publicat: 08 mai 2023, 21:00, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
Prof. univ. dr. Daniel David: Cred că în Serbia se întâmplă, printre altele, ce se întâmplă și în România

În legătură cu drama din Serbia, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, profesor de științe cognitive clinice, avertizează că ”da, se poate întâmpla” și la noi, școala românească nefiind pregătită ”să facă față unor astfel de fenomene”.

”Nu trebuie să trăim într-o iluzie. Când începi să ai acces la arme și la noi se poate, nu? Foarte mulți au acces la arme pentru vânătoare, le țin în casă. Ați văzut nu știu câte emisiuni. Au fost și discuții când au avut acces copiii, n-au fost îngrijite, ca să spun așa, n-au fost puse unde trebuie, n-au fost protejate. În condițiile în care copiii, alături de părinți, sunt tot mai emancipați, nu mai au toleranță la frustrare, nu mai fac diferența între a fi asertivi și a fi agresivi. Asertivitatea înseamnă că te bați pentru drepturile tale, dar să recunoști și să accepți drepturile celorlalți. Agresivitatea înseamnă că te bați pentru drepturile tale, călcând în picioare drepturile altora. Noi nu facem această diferență. Școala românească cu siguranță nu este pregătită să facă față unor astfel de fenomene care pot să apară”, a  subliniat rectorul UBB,la Digi 24.

De asemenea, profesorul Daniel David spune că atunci când apar asemenea tragedii importantă este modalitatea de reacție.

”Să știți că în toată lumea apar probleme de acest tip. Important este la ce nivel le ținem, adică trebuie să le ducem întotdeauna la nivelul minimal și foarte important ce facem, care e modalitatea de reacție atunci când apar. Asta putem să facem”, a mai transmis prof. Daniel David.