Prof. univ. dr. Szabo Bela: Pentru a rupe lanțul de transmitere a HPV, e normală vaccinarea băieților

Publicat: 13 sept. 2023, 22:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Prof. univ. dr. Szabo Bela: Pentru a rupe lanțul de transmitere a HPV, e normală vaccinarea băieților

Prof. univ. dr. Szabo Bela consideră întemeiată recomandarea de vaccinare contra HPV a băieților, având în vedere că ei sunt ”purtători ai acestui virus”.

Este normală această recomandare având în vedere studiile actuale. Știm că fără infecția cu HPV, practic nu ar exista cancer de col uterin. Și mai știm că bărbații sunt purtători ai acestui virus, dat fiind că organul lor sexual are un mediu mai uscat, comparativ cu cel al femeilor. Or, pentru a rupe lanțul de transmitere a virusului, consider întemeiată recomandarea de vaccinare inclusiv a bărbaților, care deja se face în multe țări occidentale, explică prof. univ. Szabo Bela, membru în comisia de obstetrică-ginecologie a Ministerului Sănătății și șef de secție la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Nu trebuie să ne gândim că HPV (human papilloma virus) este un virus care afectează persoanele cu o sexualitate bizară.

Iată câteva date sugestive oferite de studiul Lancet Global Health.

Expunerea la HPV este foarte răspândită în populație: aproximativ 80% din populație este expusă la acest virus în cursul vieții și 31% dintre bărbații cu vârste peste 15 ani sunt purtători. Mai mult, la un bărbat din cinci (21%) este detectat un papillomavirus cu înalt risc de cancer.

Ultimele studii arată că prevalența HPV atinge un vîrf la adulții tineri între 25 și 29 de ani.

Contaminarea este total asimptomatică. Este și motivul pentru care HPV se transmite foarte ușor. Doar câteva zile sunt suficiente pentru transmiterea virusului. Și la 10% el este restant, inițial cu o inflamare care poate evolua în leziuni precanceroase. Aici acționează protector vaccinul. El blochează infecția înainte ca ea să se instaleze, asigurând protecție în viitor persoanei respective.  

Prevenția

Pentru a reduce riscul de infectare se recomandă folosirea prezervativului. Dar acesta nu asigură o protecție de 100%. De asemenea, este indicată efectuarea periodică a testării Babeș-Papanicolau cu scopul depistării precoce a displaziilor de col uterin. Totuși, potrivit medicilor, singură cale de prevenire a infecției HPV rămâne vaccinarea.

Sunt trei vaccinuri (bivalent, tetravalent și nonavalent) administrate în principal contra leziunilor pre-maligne din zona ano-genitală a cancerului de col uterin și anal.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea cu prioritate a fetelor cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani. Anumite țări recomandă și imunizarea băieților și bărbaților tineri.

În România, vaccinarea anti-HPV este inclusă în Programul Național de Imunizare, este gratuită pentru fetele din grupa de vârstă 11-18 ani și se poate realiza de către medicul de familie, la solicitarea părinților. Schema de vaccinare a persoanelor de până la 14 ani prevede două doze de vaccin, efectuate într-un interval de 5-12 luni. Fetele cu vârste de peste 14 ani trebuie să efectueze trei doze de vaccin pentru o protecție completă.

Agent patogen cu risc înalt de cancer

HPV (human papilloma virus) este un virus cu transmitere preponderent sexuală, dar și prin contact cu pielea, degete, gură.

Dintre cele peste 100 de tulpini HPV, 14 sunt asociate cu risc înalt de cancer. Iar dintre cele 14, două, respectiv tulpinile 16 și 18, provoacă aproximativ 70% din cazurile de cancer de col uterin.

Asociația Americană de Cercetare a Cancerului a clasificat HPV al doilea agent patogen cauzator de cancere (col uterin, vaginal, vulvar, penian, anal, orofaringian).

La bărbaţi, infecţia cu HPV  se manifestă clinic mai ales sub formă de veruci anogenitale  – negi sau condiloame genitale – care provoacă o morbiditate semnificativă şi cresc ratele de transmitere a HPV. Infecţiile cu HPV la bărbaţi sunt, de asemenea, asociate cu cancerele peniene, anale şi orofaringiene,