Profanare revoltătoare în Harghita: Monumentul ostașului român, transformat în depozit de materiale de construcții

Publicat: 10 aug. 2025, 16:48, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Profanare revoltătoare în Harghita: Monumentul ostașului român, transformat în depozit de materiale de construcții

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Harghita a semnalat public, vineri, 9 august 2025, că monumentul dedicat ostașului român din localitatea Porumbenii Mici, județul Harghita, este folosit în prezent pentru depozitarea materialelor de construcții.

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, organizația și-a exprimat îngrijorarea față de modul în care este tratat acest obiectiv comemorativ, subliniind importanța respectării memoriei celor care și-au dat viața pentru apărarea și eliberarea țării.

„Cultul eroilor înseamnă și un minim respect pentru sacrificiul celor care și-au dat viața pentru ca noi, cei de azi, să avem o țară. (…) Străin pare să fie acest concept celor care au ales să trateze monumentul ostașului român de la Porumbenii Mici ca pe un depozit de materiale de construcții, fără nici cea mai mică urmă de respect”, se arată în mesajul transmis de asociație.

Reprezentanții filialei Harghita solicită instituțiilor abilitate să dispună măsurile legale necesare pentru ca situația să fie remediată „de îndată” și monumentul să fie readus la funcția sa inițială – aceea de loc de reculegere și omagiu pentru cei căzuți pe câmpul de luptă.

Deocamdată, autoritățile locale nu au transmis un punct de vedere cu privire la situația semnalată. Monumentul din Porumbenii Mici comemorează militarii români căzuți în zonă în timpul luptelor pentru eliberarea teritoriului național de sub ocupație străină.