Profesorii nu mai au voie să întrebe ce funcții au sau unde lucrează părinții elevilor

Profesorii, diriginții sau învățătorii nu vor mai avea voie să îi întrebe pe elevi ce funcții au prinții sau unde lucrează aceștia, conform unei decizii a Ministerului Educației.

În acest sens, Ministerul Educației a transmis o informare către inspectoratele școlare și directorii școlilor, conform Edu Pedu.

În această informare se transmite că „începând cu anul școlar 2021 – 2020, profesorii diriginți și învățătorii nu vor solicita, colecta și prelucra informații cu privire la locul de muncă, ocupația sau profesia părinților/reprezentanților legali ai elevilor”.

În document se precizează că “respectând prevederile GDPR și prevederile Legii nr. 180 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE, în fila corespunzătoare a catalogului școlar, vor rămâne necompletate rubricile dedicate locului de muncă al părinților, dacă aceste rubrici sunt prevăzute”.

În aceste condiții, profesorii vor completa doar datele referitoare la adresa și numărul de contact al părinților sau reprezentanților legali ai elevilor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...