Profeția lui Iohannis: Bună dimineața, Viktor! Noapte bună, Ilie! Noapte bună, Nicușor!

Publicat: 18 aug. 2025, 08:00, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Profeția lui Iohannis: Bună dimineața, Viktor! Noapte bună, Ilie! Noapte bună, Nicușor!

De câteva zile, tot mapamondul este în alertă maximă ca urmare a întâlnirii din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Șefii de state și de guverne sunt agitați la maxim, diplomații tropăie prin marile cancelarii ale lumii, consilierii înroșesc telefoanele, oamenii serviciilor de informații mișună pretutindeni. Scopul este unul singur: să asigure liniște și o poziție cât mai stabilă și privilegiată pentru țara sa.

Însă, la noi este… vacanță.

Dar, o vacanță activă și forțată de o criză guvernamentală prelungită, de profesorii care protestează în stradă de două săptămâni, dar și cu valuri uriașe de scumpiri mai ceva ca în 1997. În tot acest timp, România este pe nicăieri și fără busolă. De ce? Pentru că președintele Nicușor Dan se plimbă când cu concubina Mirabela Grădinaru și cei doi copii pe la Viena, la mănăstire sau pe munte, ori este cu fetița la Milano și chiar singur, la o zeamă, cu Maia Sandu prin Republica Moldova.

De fapt, Nicușor Dan a început să calce, pe repede înainte, pas cu pas, pe urmele lui Klaus Iohannis, făcând ceea ce îi plăcea „neamțului” cel mai mult: să se plimbe. Și Nicușor Dan a început să se plimbe. Și când nu se plimbă este în… concediu, iar când nu este nici în concediu și nici nu se plimbă e… dispărut, așa cum făcea când era primarul Capitalei.

Acum, însă, dispare controlat pentru că, deh, are SPP-ul după el și nu mai poate ascunde fără să știe Pahonțu. N-a avut timp să meargă la sinistrații din Suceava și Neamț și nici să pună o lumânare la sicriul lui Ion Iliescu, dar a dat o fugă la Festivalul Lupilor din Republica Moldova. N-a avut chef să participe la Ziua Marinei, dar face poze cu rucsacul în spate alături de Mirabela și cei doi copii la o mănăstirea de la Sâmbăta de Sus.

De fapt, Nicușor Dan este cu Mirabela Grădinaru într-un pelerinaj prelungit pe la locurile natale, așa cum făcea Klaus Iohannis, adică singur pe la Păltiniș și Vârful Moldoveanu, dar mai ales împreună cu doamna Carmen prin străinătate.

Acum, când practic se schimbă lumea, România lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan a ajuns la vorbele de acum patru ani ale lui Iohannis: „Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”.

Atunci, în epoca Iohannis, era „en vogue“cuplul Nicu și Marcel, iar acum, în mandatul Nicușor Dan, este pe val tandemul Ilie și Sorinel! Atunci, România era un stat eșuat, acum România este… pierdută prin Europa și pe mapamond!

Dar, și atunci, și acum, tot PSD și PNL au guvernat și guvernează alături de UDMR. Numai că, astăzi, UDMR este pe cai mult mai mari decât pe vremea lui Iohannis, mai ales după descinderile ca la el acasă ale lui Viktor Orban atât în Transilvania, cât și la Palatul Victoria. Oare să fi ajuns România la profeția lui Klaus Iohannis din 29 aprilie 2020 când declara de la Palatul Cotroceni:

Jó napot kívánok, PSD! (n.r. – Bună ziua, PSD!).  Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor. Jó napot, Ciolacu (Bună ziua, Ciolacu)! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri?

Să fi ajuns acum România lui Nicu și Ilie la întrebarea cu bătaie lungă a lui Iohannis: „Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán?”. Adică, este deja România un stat eșuat/predat după întâlnirea din Alaska? Jó reggelt, Viktor! (Bună dimineața, Viktor!). Jó éjszakát, Ilie! (Noapte bună, Ilie!) Jó éjszakát, Nicușor! (Noapte bună, Nicușor!).