Prognoza meteo 28 martie- 10 aprilie 2022. Vești proaste pentru români: temperaturile vor scădea din nou

Publicat: 28 mart. 2022, 15:00, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Prognoza meteo 28 martie- 10 aprilie 2022. Vești proaste pentru români: temperaturile vor scădea din nou
prognoza meteo

Prognoză meteo 28 martie – 10 aprilie 2022. Vremea se anunță frumoasă în toată țara în următoarele două săptămâni, cu temperaturi maxime în jurul valorii de 20 de grade. Începutul lunii aprilie aduce câteva zile mai reci, dar din 4 aprilie vremea se încălzește. Vor fi și precipitații pe arii extinse.

Banat

Vremea caldă din perioada 28 martie – 1 aprilie se va caracteriza printr-o medie regională a maximelor termice cuprinsă între 17 și 20 de grade și a minimelor în creștere semnificativă, de la 0 – 2 grade spre 7 – 9 grade în ultimele două nopți. Apoi vremea se va răci accentuat, astfel încât pe 3 aprilie temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 6 grade, iar cele minime vor fi apropiate de 0 grade. Din 4 aprilie se estimează încălzirea treptată a vremii, ceea ce va conduce la sfârșitul celei de-a doua săptămâni la o medie a maximelor termice de 17 – 18 grade și a minimelor de 4 – 6 grade, valori în jurul celor normale în prima decadă a lunii aprilie. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate.

Crișana

Vremea caldă din perioada 28 martie – 1 aprilie se va caracteriza printr-o medie a maximelor termice cuprinsă între 16 și 19 grade și a minimelor în creștere semnificativă, de la -1 – 0 grade spre 7 – 8 grade în ultimele două nopți. Apoi vremea se va răci accentuat, astfel încât pe 3 aprilie temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 6 grade, iar cele minime vor fi de -1 – 0 grade. Din 4 aprilie se estimează încălzirea treptată a vremii, ceea ce va conduce la sfârșitul celei de-a doua săptămâni la o medie a maximelor termice de 16 – 17 grade și a minimelor de 5 – 6 grade, valori normale pentru prima decadă a lunii aprilie în această regiune. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate.

Transilvania

În perioada 28 martie – 1 aprilie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor termice de 16 – 17 grade și a minimelor ce va fi în creștere de la -4 – -2 grade până la 5 – 6 grade la sfârșitul acestei perioade. Răcirea bruscă a vremii se va resimți în 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 4 – 5 grade, iar a minimelor în jurul a -4 grade. Ulterior, procesul de încălzire a vremii va continua până pe 10 aprilie, astfel că, în a doua parte a celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor evolua în limite normale pentru această regiune, cu o medie a maximelor de 14 – 16 grade și a minimelor de 1 – 3 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

 

Maramureș

În perioada 28 – 31 martie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor termice de 15 – 17 grade și a minimelor ce va fi în creștere de la -3 – -2 grade până la 6 – 7 grade la sfârșitul acestei perioade. Răcirea bruscă a vremii se va resimți în special pe datele de 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 4 – 5 grade, iar a celor minime în jurul a -3 grade. Ulterior, se estimeză o încălzire a vremii până pe 10 aprilie, astfel că, în a doua parte a celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor evolua în limite normale penru această regiune, cu o medie a maximelor de 12 – 15 grade și a minimelor de 1 – 4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

Moldova

În perioada 28 martie – 1 aprilie valorile termice vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod normal, cu o medie regională a maximelor în jur de 20 de grade și minime în creștere de la 2 – 3 grade la începutul intervalului până la 6 – 8 grade. Răcirea va fi accentuată cel mai probabil în 3 și 4 aprilie, când este estimată o medie a temperaturilor maxime de 6 – 8 grade și minime în jur de -2 grade. Ulterior se va încălzi treptat, astfel că valorile termice vor reveni în limite normale, respectiv o medie a maximelor de 14 – 18 grade și a minimelor de 3 – 5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă însemnate.

Dobrogea

În perioada 29 martie – 2 aprilie, îndeosebi în partea continentală a regiunii vremea va deveni mult mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor de 18 – 20 de grade și minime în creștere semnificativă de la 2 – 4 grade la începutul intervalului până la 10 – 12 grade. Răcirea va fi accentuată în zilele de 3 și 4 aprilie, când este estimată o medie a temperaturilor maxime de 8 – 10 grade și minime în jur de 2 grade. Ulterior, valorile termice vor reveni în limite normale, respectiv o medie a maximelor de 14 – 17 grade și minime de 5 – 8 grade. După 31 martie, temporar vor fi ploi, însă probabilitatea de apariție a acestora va fi mai ridicată în zilele de 2 și 3 aprilie.

 

Muntenia

În perioada 29 martie – 1 aprilie vremea va deveni mult mai caldă decât în mod normal, cu o medie a maximelor de 21 – 23 de grade și minime în creștere semnificativă de la 2 grade la începutul intervalului până la 10 grade. Răcirea va fi accentuată în zilele de 3 și 4 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 9 – 11 grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 0 grade. Valorile termice vor reveni în limite normale după 6 aprilie, respectiv o medie a maximelor de 16 – 19 grade și minime de 2 – 6 grade. După 31 martie, temporar vor fi ploi, însă probabilitatea de apariție a acestora va fi mai ridicată în perioada 1- 3 aprilie, când izolat vor fi posibile și cantități de apă însemnate.

Oltenia

Vremea va deveni caldă în perioada 29 martie – 1 aprilie, cu o medie regională a maximelor de 18 – 21 de grade și minime în creștere semnificativă, de la 1 – 3 grade la începutul intervalului până la 10 grade. Ulterior se va răci accentuat, astfel că, în zilele de 3 și 4 aprilie sunt estimate maxime în jur de 9 grade și minime, ce pot fi ușor negative. După 5 aprilie se va încălzi treptat, până la o medie a maximelor de 16 – 18 grade și minime de 4 – 6 grade, valori ce se vor situa în jurul normelor climatologice. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 31 martie – 3 aprilie, când vor fi posibile și cantități de apă însemnate.

La munte

Media maximelor va fi de 7 – 9 grade până pe 1 aprilie, apoi temperatura va scădea accentuat, iar în zilele de 3 și 4 aprilie vor predomina valorile termice diurne negative (în medie -2 grade). Ulterior se va încălzi și se va reveni la o medie a maximelor de 7 – 8 grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru valorile minime, care în mare parte din interval se vor situa între -4 și 2 grade, cu excepția dimineților de 3, 4 și 5 aprilie, când se va ajunge la valori de -8 – -6 grade. După 30 martie, temporar vor fi precipitații, iar mai ales în 31 martie, 1 și 2 aprilie, cantitățile de apă vor fi însemnate.