Program de guvernare: Contribuțiile la Pilonul II de pensii vor crește la 4,75% în 2024

Guvernul intenţionează să mărească nivelul contribuţiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual până în anul 2024, potrivit Programului de guvernare depus miercuri la Parlament de premierul desemnat, Florin Cîţu.

„Creşterea contribuţiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor, până la 4,75% în 2024”, se menţionează în seria de măsuri incluse în Programul de guvernare pe subiectul politicilor pentru pensii.

Alte măsuri din Programul de guvernare referitoare la domeniul pensiilor includ promovarea unor soluţii legislative pentru dezvoltarea sistemului de pensii private: contribuţii la completarea cadrului legislativ care vizează regimul fiscal aplicabil fondurilor de pensii ocupaţionale, administratorilor acestora, participanţilor la fonduri şi angajatorilor; susţinerea adoptării cadrului legal necesar introducerii produselor pan-europene de pensii ca nou vehicul de economisire pentru investiţii europene şi finanţare durabilă; promovarea cadrului legal care vizează organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private (proiect de Lege privind plata pensiilor private); flexibilizarea şi dezvoltarea legislaţiei de pensii facultative, prin adaptarea profilului de risc la parametrii persoanei în cauză (vârstă, obiectiv), a criteriilor de deductibilitate a cheltuielilor angajatorilor care contribuie la pensiile facultative şi crearea de noi produse de acest tip. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...