Programul Rabla ar putea fi reluat până la toamnă, anunță Ministrul Mediului

Publicat: 21 iul. 2025, 21:06, de Alice Călin, în Transporturi , ? cititori
Programul Rabla ar putea fi reluat până la toamnă, anunță Ministrul Mediului
Foto: freepik / Programul Rabla a fi reluat

Programul Rabla ar urma să fie relansat până cel târziu la 1 septembrie, potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Aceasta a anunțat că modificările necesare vor fi făcute rapid, iar bugetul pentru persoanele fizice este deja asigurat parțial.

Valoarea voucherelor, ajustată în funcție de buget

Conform News.ro, Ministrul Mediului a explicat că pentru mașinile hibride și pe benzină sumele vor rămâne neschimbate. Se vor acorda 10.000 de lei pentru autoturismele termice și 12.000 de lei pentru cele hibride. Însă, în cazul mașinilor electrice, valoarea voucherului, care era anterior de 37.000 de lei, va fi redusă.

„Este un voucher pe care bugetul statului pur şi simplu nu-l mai suportă”, a spus Buzoianu.

Programul Rabla, lansat după finalizarea unui nou plan de măsuri

Relansarea Programului Rabla va avea loc imediat după adoptarea celui de-al doilea set de măsuri guvernamentale, care va include și noile plafoane. Ministrul a precizat că modificarea se va face prin ordin de ministru și nu va afecta platforma tehnică deja existentă.

„Sperăm să dăm drumul cât mai rapid posibil”, a adăugat ministra.

Suspendarea neașteptată, în urmă cu o lună, a Programului Rabla a creat haos în rândul celor care așteptau lansarea oficială și care își făcuseră deja planuri de achiziție. Mulți români semnaseră contracte sau plătiseră avansuri, mizând pe ecotichetul de până la 7.500 de euro promis pentru vehiculele electrice. Decizia Administrației Fondului pentru Mediu de a opri programul cu doar o zi înainte de lansare a stârnit numeroase nemulțumiri.

Ediția din 2025 promitea un buget record, în valoare de peste 1,4 miliarde de lei, iar interesul public era uriaș. Dacă nu se va relua curând, numeroase contracte riscă să fie anulate sau modificate, iar cumpărătorii să suporte costuri neașteptate.

Relansarea anunțată pentru luna septembrie ar putea reechilibra situația, dar rămâne de văzut dacă noile condiții vor mulțumi atât piața auto, cât și consumatorii deja afectați.