Proiect de lege pentru subțierea dosarului cu șină. E posibil ca instituțiile publice să nu mai ceară copii după documente

Publicat: 20 mai 2021, 07:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Proiect de lege pentru subțierea dosarului cu șină. E posibil ca instituțiile publice să nu mai ceară copii după documente

Deputatul PNL George Tuţă a depus la Parlament un proiect de lege care vizează interdicţia adresată instituţiilor publice de a solicita cetăţenilor acte sau copii după acte emise de autorităţi publice.

Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament, va fi introdusă reglementarea ca instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale să nu aibă dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora. Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.

Vreau să forțez administrația publică să fie inovativă

”Încă de la începutul mandatului am avut în plan o inițiativă legislativă care să interzică instituțiilor publice să ceară oamenilor copii după acte emise tot de instituții publice. Spre exemplu, serviciul de parcări de reședință din multe orașe nu va mai avea voie să solicite copii după acte de la acei șoferii care doresc să își prelungească un contract de închiriere. Azi, solicitantul trebuie să aducă o copie de buletin și una de talon pentru a dovedi că locuiesc la adresă și au dreptul la loc de parcare.

Or, toate aceste informații sunt deja în posesia statului român. Care fie nu știe unde să le caute, fie îi este mai comod să vi le ceară iar și iar în fiecare an. Vreau să forțez administrația publică să fie inovativă, să găsească soluții pentru a repara o aiureală administrativă ce ține de 30 de ani. Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare. Sunt un susținător al simplificării proceselor prin care putem îmbunătăți relația dintre cetățean și stat. Am încredere că acest proiect de lege va fi adoptat în cel mai scurt timp și va deveni o exemplu de bună practică pentru fiecare instituție din țara noastră”, a declarat deputatul PNL.