Proiect privind noi drepturi pentru doctoranzi şi cadre didactice, depus la Camera Deputaţilor
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/Senatul-si-Camera-Deputatilor-convocate-luni-in-prima-sesiune-parlamentara-ordinara-a-anului.jpg)
Un proiect de lege care prevede introducerea unor drepturi suplimentare pentru doctoranzi și cadrele didactice aflate în concediu pentru creșterea copilului a fost depus recent la Camera Deputaților.
Proiectul, înregistrat la Camera Deputaţilor
Inițiativa legislativă urmărește completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, pentru a elimina lacunele legislative care pot afecta negativ parcursul profesional și academic al celor care aleg să devină părinți în timpul activității didactice sau al programului de doctorat.
Propunerea, susținută de un grup de parlamentari UDMR, a fost înregistrată oficial în data de 12 mai și vine să corecteze o serie de neajunsuri semnalate de-a lungul timpului de cadre didactice și doctoranzi, în special de sex feminin. În forma actuală a legislației, nu există prevederi clare care să reglementeze suspendarea de drept și prelungirea programului de doctorat în cazul intrării în concediu legal pentru creșterea copilului. De asemenea, lipsesc dispoziții care să asigure continuitatea drepturilor pentru cadrele didactice care vor să susțină examenele de avansare profesională în timpul sau imediat după perioada concediului.
Proiectul prevede că doctoranzii vor beneficia automat de prelungirea duratei programului de studii universitare cu perioada echivalentă a concediului pentru creșterea copilului – până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. În plus, fiecare concediu succesiv acordat pe durata doctoratului va duce de drept la suspendarea și prelungirea corespunzătoare a studiilor.
Pentru cadrele didactice, perioada de concediu pentru creșterea copilului va fi recunoscută în calculul vechimii necesare pentru înscrierea la examenele pentru gradele didactice II și I. În cazul în care examenul este programat în perioada concediului, candidatul va avea dreptul de a-l susține în prima sesiune de după reluarea activității, fără a pierde drepturi sau a fi considerat absent.
Această inițiativă legislativă vizează prevenirea formelor indirecte de discriminare și asigurarea unei echități reale între cadrele didactice și doctoranzi, indiferent de momentul în care decid să își întemeieze o familie. În același timp, se dorește o mai bună integrare a drepturilor parentale în sistemul de învățământ, prin crearea unui cadru legal predictibil și favorabil pentru dezvoltarea profesională și academică.