Promisiuni uriașe pentru economie. Ce primesc, de fapt, firmele mici?

În teorie, fiecare investiție majoră atrasă în România ar trebui să fie o locomotivă pentru economia locală. Contracte noi, integrare în lanțuri de producție, transfer de tehnologie, exporturi mai mari. Asta susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care vede în noul pachet de stimulare a investițiilor un punct de cotitură: „o schimbare reală de abordare: de la consum la investiții”.

În practică însă, mediul IMM ridică o întrebare incomodă: câte firme românești ajung, efectiv, să prindă vagonul acestei locomotive?

Florin Jianu, președintele IMM România, a sintetizat scepticismul antreprenorilor: „Nu atingi zeci de mii de IMM-uri prin aceste măsuri. Dacă se ating 200–300 de companii, este mult.”

Între cele două poziții nu este doar o diferență de opinie. Este una de perspectivă asupra modului în care funcționează economia românească.

18:19, 06.02.2026 • ACTUALITATE

Alexandru Nazare: România trebuie să schimbe strategia economică. Mai puțin consum, mai multe investiții

06:40, 05.02.2026 • ACTUALITATE

Relansare cu întârziere: Guvernul promite investiții, economia așteaptă

Efectul de domino promis

Pachetul propus de Ministerul Finanțelor mizează pe investiții mari: proiecte strategice de minimum 1 miliard de lei, scheme pentru investiții de peste 50 sau 75 milioane lei, stimulente pentru tehnologii „zero net”, cercetare avansată și industrii de apărare.

Logica este clară: o investiție industrială majoră creează capacități noi, care au nevoie de furnizori, subcontractori, servicii logistice, mentenanță, consultanță, transport, IT. În teorie, IMM-urile locale devin parte a lanțului de producție.

Este modelul clasic al „efectului multiplicator”.

Problema este că multiplicatorul funcționează doar dacă există masă critică locală capabilă să răspundă cerințelor investitorului.

Lecțiile ultimilor 15 ani

România nu pornește de la zero. A mai avut investiții strategice.

Industria auto este exemplul cel mai invocat. Dacia și Ford au creat mii de locuri de muncă și un ecosistem de furnizori. Dar analiza structurii lanțului de producție arată o realitate mai nuanțată: o parte semnificativă a componentelor provine din rețele internaționale deja consolidate ale marilor producători.

Furnizorii locali există, dar integrarea lor a fost graduală și selectivă, iar multe IMM-uri românești au rămas la periferia lanțului – pe servicii auxiliare, nu pe componente cu valoare adăugată ridicată.

Același tipar s-a văzut și în alte domenii industriale: investițiile majore au generat activitate economică, dar nu au produs automat o explozie a capitalului autohton.

Pragurile care filtrează

Un alt element care alimentează dezbaterea este nivelul pragurilor minime de investiție.

Proiecte de:

• minimum 1 miliard de lei pentru schema strategică,
• minimum 50 milioane lei pentru industria prelucrătoare,
• minimum 75 milioane lei pentru tehnologii verzi,
• minimum 10 milioane lei pentru industria de apărare.

Aceste praguri sunt gândite pentru proiecte mari, nu pentru firme mici. IMM-urile nu sunt beneficiari direcți ai schemelor, ci pot deveni, eventual, furnizori.

Diferența dintre „beneficiar direct” și „beneficiar indirect” este esențială.

Ministerul mizează pe efectul în lanț. Mediul IMM atrage atenția că lanțul ar putea fi mai scurt decât se speră.

Câte IMM-uri pot intra în joc

România are peste o jumătate de milion de IMM-uri. Dacă doar câteva sute ar intra efectiv în contracte relevante generate de aceste investiții, impactul macroeconomic ar putea exista, dar distribuția beneficiilor ar rămâne concentrată.

Întrebarea-cheie este una structurală: câte IMM-uri românești au capacitatea tehnologică, financiară și organizațională pentru a deveni furnizori competitivi într-un proiect de un miliard de lei?

În domenii precum microelectronică, biotehnologie, tehnologie spațială sau procesarea materiilor prime critice, standardele sunt ridicate, iar certificările costisitoare.

Fără politici complementare dedicate consolidării IMM-urilor – capitalizare, acces la finanțare, asistență tehnologică – riscul este ca lanțurile de producție să fie alimentate preponderent de furnizori deja integrați în rețelele globale ale investitorilor.

De la consum la investiții

Ministrul Finanțelor vorbește despre o schimbare de paradigmă: „de la consum la investiții, de la soluții pe termen scurt la dezvoltare structurală”.

România are un deficit comercial persistent și o dependență mare de importuri în industrii strategice. Din această perspectivă, orientarea către producție, tehnologii verzi și procesarea resurselor critice răspunde unei nevoi reale.

Întrebarea nu este dacă investițiile sunt necesare. Ci dacă ele vor crea un nucleu industrial autohton sau vor rămâne enclave de producție conectate în principal la lanțuri globale.

Efect de antrenare sau efect de vitrină

În esență, dezbaterea dintre Guvern și mediul IMM nu este despre oportunitatea investițiilor, ci despre distribuția beneficiilor.

Vor deveni IMM-urile românești furnizori stabili, cu acces la tehnologie și exporturi?
Sau doar prestatori secundari, într-un ecosistem dominat de companii mari și rețele externe?

Răspunsul va depinde mai puțin de anunțurile privind miliardele alocate și mai mult de arhitectura concretă a implementării: criterii de eligibilitate, condiționalități privind integrarea furnizorilor locali, programe de sprijin pentru creșterea capacității IMM-urilor.

Investițiile mari pot fi locomotive economice. Dar o locomotivă nu garantează automat că toate vagoanele sunt cuplate.

Pentru IMM-urile românești, adevărata miză nu este existența investițiilor, ci locul pe care îl vor ocupa în lanțul de producție pe care acestea îl vor genera.