Protecția Consumatorilor a închis Big Berceni și magazinul Mega Image din Piața Reșita

Publicat: 23 nov. 2021, 09:17, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Protecția Consumatorilor a închis Big Berceni și magazinul Mega Image din Piața Reșita

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus suspendarea activităţii pe o durată de cel mult șase luni pentru Piaţa Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior, şi pentru magazinul Mega Image din Piaţa Reşiţa.

Echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, coordonate de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, au verificat, luni, modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu, în pieţele Sudului, Berceni, Olteniţei, Reşiţa şi Străduinţei din Capitală, precum şi la magazinele din incintele acestora. Au fost verificaţi 26 de operatori economici şi, în urma acestor acţiuni, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 136.000 lei.

Aproape o tonă de alimente stricate

„De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de retragere definitivă de la comercializare a circa 900 kg de produsele alimentare cu deficienţe (preparate din carne şi produse lactate), oprire temporară a prestării de servicii, pentru 15 operatori economici, precum şi suspendare a activităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru doi operatori economici, respectiv Piaţa Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior, şi a magazinului Mega Image din Piaţa Reşiţa”, se precizează într-un comunicat al ANPC.

Cele mai importante deficienţe constatate au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (cu zone cu rugină); comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice (consistenţă moale, mucegai, lovituri mecanice); nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru preparatele din carne, mezeluri, produse lactate; vitrina asistată din incinta magazinului, cu brânzeturi şi mezeluri, prezintă rugină, zone exfoliate şi scurgeri de lichid provenite de la produsele alimentare expuse, apă şi resturi alimentare; comercializarea unor produse nesigure; nerespectare condiţiilor de depozitare pentru membranele naturale; prezenţa mucegaiului, a exfolierilor de vopsea, pânzelor de păianjen, conductelor cu izolatii realizate din saci din plastic (la nivelul tavanului); pubele amplasate în vecinătatea imediată sau chiar cu contact cu ambalajele cu produse agricole; depozitarea excesivă a mărfurilor agricole în spaţiile dintre tarabe.

Săptămâna trecută, președintele ANPC, Daniel Dolot, a fost demis, după controalele la marii retaileri. În locul lui, la șefia ANPC a fost numit Mihai Culeafă, potrivit unei decizii a premierului interimar, Florin Cîțu.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele