Protest pentru salvarea celor 11 hectare retrocedate în Parcul IOR din Capitală

Peste o mie de oameni au protestat, sâmbătă, în zona stației de metrou Titan, într-un demers pentru salvarea celor 11 hectare retrocedate în parcul IOR.

Aproape 1.000 de persoane protestează, sâmbătă, în București, sub sloganul „NU cedăm Parcul IOR!”.

Demersul are ca scop salvarea celor aproximativ 12 hectare retrocedate în parcul IOR din Capitală, unde zeci de arbori au fost tăiați ilegal în ultimele luni, iar autoritățile au dat doar amenzi simbolice, de 100 de lei pentru fiecare copac doborât.

Peste o mie de oameni s-au strâns într-o oră

Manifestanții s-au adunat în jurul orei 12.00 la stația de metrou Titan, iar apoi au fost conduși de organizatori în zona retrocedată. Într-o oră, s-au strâns aproape 1.000 de persoane care au cerut salvarea acesteia.

Potrivit corespondentului spotmedia.ro, organizatorii au condus grupul în mai multe locuri din parc, pentru a le arăta amploarea problemei. De exemplu, într-un loc în care proprietarul terenului susține că face toaletare, de fapt incendiază copaci, după cum explică un membru al Grupului de Inițiativă Civică I.O.R.

De asemenea, protestatarii au bandajat simbolic o parte dintre arbori.

Manifestanții cer instituțiilor responsabile să oprească distrugerea spațiului verde, iar bucata retrocedată să fie salvată și reintegrată în parc.

Pentru bucureștenii care locuiesc în zona, dar și pentru Capitală, parcul este foarte important. Atât ca loc de recreere, cât și ca sursă de oxigen. Protestatarii și-au depănat unii altora amintiri plăcute din acest parc.

Grupul de Inițiativă Civică I.O.R, unul dintre organizatorii protestului, subliniază că o suprafață de 12 hectare din Parcul IOR-Titan, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, e pe cale să dispară pentru totdeauna din patrimoniul verde al Bucureștiului.

”Interesul cetățenilor trebuie prioritizat în fața interesului privaților. Nu e vorba doar de IOR sau Titan, ci de întregul București. Cu toții ne-am intersectat prin Parcul IOR, iar acum parcul ne aduce împreună într-o comunitate care-și dorește să schimbe lucrurile în bine pentru cartier și oraș.

Poate că uneori avem viziuni diferite asupra vieții sau societății, dar acum e nevoie să spunem toți cu un singur glas: Nu cedăm Parcul IOR, vrem spațiul verde înapoi pentru comunitate!”, mai spun organizatorii.

De asemenea, și actorul Tudor Chirilă a atras atenția asupra situației. În plus, primarul Nicuşor Dan a vizitat miercuri zona retrocedată din Parcul IOR.

Negoiţă a pierdut irevocabil procesul pentru recuperarea celor 12 hectare

Amintim că în luna octombrie anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins recursul formulat de primarul Sectorului 3 care solicita anularea retrocedării unei părți din parcul IOR (Alexandru Ioan Cuza). Decizia este definitivă și irevocabilă.

Suprafața de 112.339 mp din parcul IOR (zona Potcoava-Titan) a fost restituită în natură prin dispoziția primarului general al Bucureștiului nr. 4333/18.05.2005, în mandatul lui Adriean Videanu.

Ulterior, suprafața respectivă de teren, aflată în proprietatea Mariei Cocoru, a făcut obiectul mai multor litigii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...