Proteste ale sindicatelor din Cultură

Publicat: 06 apr. 2023, 10:45, de Simona Tanasescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Proteste ale sindicatelor din Cultură

Sindicaliștii din Cultură ies în stradă. Potrivit unui comunicat al Blocului Național Sindical, joi, 6 aprilie începând cu ora 11:00, va avea loc o nouă acțiune de protest în vederea blocării proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind Statutul lucrătorului cultural.


Împreună cu Federaţia Sindicatelor din Instituţiile de Cultură, Blocul Naţional Sindical organizează astăzi o nouă acţiune de protest, în fața clădirii în care funcționează Ministerul Culturii.

Sindicaliștii au o serie de revendicări printre care blocarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind Statutul lucrătorului cultural și modificarea Legii salarizării 153/2017 în acord cu propunerile sindicale.

„Solicităm: blocarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind Statutul lucrătorului cultural, forma finală a proiectului fiind respinsă atât de sindicate, cât şi de artiştii independenţi; modificarea Legii salarizării 153/2017 în acord cu propunerile sindicale, inflaţie şi recomandările Comisiei Europene; modificarea Legii managementului cultural în acord cu propunerile sindicale”, se arată în comunicatul BNS.