Protestul AUR la deschiderea sesiunii: susținere totală pentru ”martirul” Georgescu

Noua sesiune parlamentară s-a deschis, iar AUR s-a gândit să marcheze momentul cu un „protest” în plen. Motivul? Nici mai mult, nici mai puțin decât „abuzurile” justiției împotriva lui Călin Georgescu, fostul prezidențiabil care încă se agață de imaginea de „ales furat” ca de o cruce politică.

Spectacolul a fost previzibil: pancarte, indignări teatrale, fraze pompoase despre „umilirea poporului român”. Toate puse într-un decor solemn, menit să transmită ideea că România trăiește, vezi Doamne, o dictatură judiciară.

Logica inversată: când inculpatul devine martir

Ceea ce e fascinant la AUR nu e atât vehemența, cât inversarea completă a logicii. Ai un personaj trimis în fața justiției pentru chestiuni serioase (și știm că dosarul Georgescu nu e o glumă), iar partidul îl prezintă ca pe un martir.

Nu contează acuzațiile, nu contează probele, nu contează procedurile legale. Tot ce contează e narativul: „Georgescu a câștigat alegerile din noiembrie, deci acum e persecutat.”

Aici e șmecheria: dacă accepți logica AUR, înseamnă că oricine câștigă alegeri devine instantaneu imun în fața justiției. Un soi de „coroană politică” care te face intangibil.

„Justiția ca armă politică” – mantra eternă a infractorului

Nu e prima dată când auzim sintagma asta. A fost folosită de PSD în anii lui Dragnea, a fost fluturată de tot soiul de baroni locali prinși cu mâna în borcan și e reciclată acum de AUR.

E convenabilă, pentru că mută discuția din zona faptelor concrete („ai furat, ai încălcat legea?”) în zona emoțională („uite, sistemul te persecută”). Dintr-un inculpat faci un erou, iar din justiție faci un bau-bau.

Spectacol, nu politică

Protestul de la deschiderea sesiunii nu schimbă nimic la dosarul lui Georgescu. Judecătorii nu-și iau notițele din live-urile de pe Facebook ale lui Simion. Dar spectacolul are alt rol: mobilizează nucleul dur al electoratului AUR, acel segment care trăiește din conspirații și din ideea că „ne conduc alții, străinii, globaliștii”.

Pentru ei, orice dosar penal împotriva „liderului providențial” e dovada că sistemul se teme.

Realitatea rece: controlul judiciar nu e „umilirea poporului”

Hai să punem lucrurile în context. Controlul judiciar e o măsură preventivă aplicată în mii de cazuri anual, de la infracțiuni economice până la violențe domestice. Nu e o invenție pentru Georgescu și cu atât mai puțin o conspirație cosmică.

Faptul că trebuie să se prezinte periodic nu e un act de „umilire a poporului român”, ci o procedură banală de verificare. A confunda un dosar penal cu „soarta națiunii” e, de fapt, o insultă la adresa națiunii.

Obsesia AUR de a călări un cal mort

AUR și-a construit identitatea pe două obsesii: „alegerile furate” și „justiția represivă”. Ambele au valoare politică doar atâta timp cât electoratul e dispus să creadă în ele. În realitate, Georgescu nu e nici salvator, nici martir – e doar un om cu probleme serioase în justiție. Și… la cap.

Protestul din Parlament e încă o dovadă că AUR nu vrea să facă politică, ci doar spectacol. Iar spectacolul, oricât de zgomotos ar fi, nu ține loc de guvernare, de soluții sau de responsabilitate.

România are probleme reale – de la deficit la educație și sănătate. Dar în sala Parlamentului, unii preferă să joace teatru ieftin cu pancarte și să vândă iluzia că justiția e un complot.

De fapt, singurul complot e cel împotriva bunului-simț.

România chiar trăiește într-o dictatură judiciară, dar nu în sensul strigat de AUR. Nu pentru că un Călin Georgescu e chemat săptămânal la control judiciar – acolo e doar legea care își urmează cursul, cu toate imperfecțiunile ei.

Dictatura adevărată e alta: dosarele care dispar, anchetele care zac ani de zile, spețele cu adevărat grele unde justiția se face că nu vede.

E dictatura tăcerii instituționale, a amânărilor infinite, a clasărilor care apără rețele întregi de putere. Acolo se joacă partida mare, acolo se vede cine controlează pârghiile.

În timp ce AUR plânge teatral pentru „umilirea poporului” într-un caz singular, românii simpli se lovesc zilnic de adevărata dictatură: justiția selectivă, care apasă unde dă bine și închide ochii unde doare.

Și, ca să vezi, insistă ultimativ pe păstrarea privilegiilor nesimțite.