PSD este de acord cu Ciucă premier. Cum se împart ministerele

Publicat: 22 nov. 2021, 11:45, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
PSD este de acord cu Ciucă premier. Cum se împart ministerele

Consiliul Politic Național al PSD a votat luni noua structură a Guvernului și a fost de acord să cedeze funcția de premier liberalilor, a anunțat Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.

Pachetul social este cel mai important lucru pentru PSD. Cuprinde toate acele măsuri legate de creșterea pensiilor, a alocațiilor, a salariului minim. Este mult mai important decât funcția de premier. Este o criză politică care trebuie să înceteze și au apărut numeroase date, în ultima vreme, despre nevoia unei rectificări bugetare astfel încât pensiile și salariile din sistemul de sănătate să poată fi plătite la timp. Este nevoie ca joi să avem un guvern, astfel încât toate aceste lucruri să poată fi realizate”, a spus Oprea.

Conform acestuia, PSD obține zece portofolii, respectiv Secretariatul General al Guvernului și ministerele Finanțelor, Apărării Naționale, Economiei, Transporturilor și Infrastructurii, Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Muncii, Sănătății, Culturii, și nou înființatul minister al Tineretului și Familiei

UDMR își păstrează cele trei ministere: Dezvoltării, Mediului și Sportului.

PNL obține opt minister, respectiv ministerul Justiției, Afacerile Interne, Afacerile Externe, Proiectelor Europene, Energiei, Educației, Cercetării, Ministerul pentru IMM și Turism.

Întrebat dacă PSD va susține luni varianta ca liberalii să dea prima variantă de premier, respectiv pe Nicolae Ciucă, purtătorul de cuvânt al PSD a răspuns: „la prima rotație, da, pentru că a doua rotație va fi la PSD”.