PSD, ședință de urgență după boicotul USR la funeraliile lui Ion Iliescu

Publicat: 11 aug. 2025, 06:49, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
PSD, ședință de urgență după boicotul USR la funeraliile lui Ion Iliescu

PSD analizează astăzi dacă își mai menține sprijinul pentru guvern, în urma gestului USR de a boicota ceremoniile dedicate lui Ion Iliescu.

Social-democraţii refuză să mai participe la ședințele coaliției

Liderii PSD spun că vor să evalueze impactul asupra funcționării coaliției cu stabilirea unei poziții clare a partidului privind continuarea colaborării guvernamentale în condiții de respect reciproc și corectitudine politică. PSD refuză să mai participe la ședințele coaliției până când USR nu își va revizui atitudinea.

Citeşte şi: Ședință cu mize uriașe la PSD, luni. Surse: Se decide soarta coaliției, dar și a alegerilor pentru Primăria Capitalei

De altfel, ședința Guvernului programată săptămâna trecută nu a mai avut loc. Executivul trebuia atunci să definitiveze cel de-al doilea pachet de măsuri de rectificare bugetară, pentru care vrea să-și angajeze răspunderea în Parlament, după cum a spus vicepremierul Tánczos Barna.

La fel ca la primul pachet, cel de-al doilea pachet ar urma să includă reforme în administrația publică locală, în sistemul sanitar, în administrarea companiilor publice, dar și în reglementarea pensionării magistraților.

Bolojan speră ca PSD să rămână la guvernare

Premierul Ilie Bolojan şi-a exprimat speranţa că PSD nu va ieşi de la guvernare, în contextul tensiunilor recente generate de poziţionările diferite ale partenerilor de coaliţie în legătură cu ceremoniile oficiale dedicate fostului preşedinte Ion Iliescu şi a subliniat că stabilitatea politică este crucială pentru România, mai ales în actualul context economic şi social, transmite Agerpres.

„Stabilitatea politică înseamnă predictibilitate atunci când iei măsuri, înseamnă capacitatea de a le lua efectiv şi înseamnă politici pe termen lung, înseamnă normalitate şi posibilităţi de dezvoltare. Ştiind realitatea, aceste partide au format această coaliţie dorind să corecteze lucrurile şi deci partea de stabilitate este foarte importantă”, a declarat Bolojan, duminică seara, la Antena 3.

Premierul a recunoscut că, într-o coaliţie formată din patru partide şi susţinută de grupul minorităţilor, armonizarea poziţiilor este uneori dificilă, dar a punctat că este nevoie de responsabilitate pentru a duce ţara înainte.

Referitor la criticile PSD privind măsurile de austeritate, despre care social-democraţii susţin că ar fi fost luate fără consultare, şeful Executivului a respins aceste afirmaţii. Acesta a subliniat că de fiecare dată când partidele din coaliţie au propuneri care ţin de un aspect sau altul caută să vadă cum poate fi acest punct de vedere integrat în proiectul general.

„Să ştiţi că toate proiectele care au fost propuse, atât cele din pachetul 1, cât şi cele din pachetul 2, au fost discutate. Ele sunt parte a programului de guvernare, aşa cum este ca document, deci nu există, din punctul ăsta de vedere, niciun fel de discuţie legată de faptul că aceste măsuri nu au fost discutate. Periodic le discutăm, dar asta nu înseamnă că abordările partidelor, într-o speţă sau alta, sunt identice”, a mai spus premierul.