15:57, 04.02.2025 • ALEGERI
PSD și USR, principalele forțe din Consiliul General al Municipiului Bucureşti
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/08/Primaria-Capitalei.jpg)
Primăria Capitalei - Consiliul General
PSD și USR vor domina Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în timp ce PNL trebuie să se mulțumească doar cu locul 3.
Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, Partidul Social Democrat a obţinut 33,7% din voturi la alegerile locale pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Alianţa USR PLUS – 33,1%, iar Partidul Naţional Liberal a fost creditat cu 17,3%.
Partidul Mişcarea Populară a obţinut 7,2% din voturi pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, urmat de Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor cu 2,2%, Alianţa Pro Bucureşti 2020 – cu 1,8% şi Partidul Verde – 1,2%.
Alte partide au obţinut procente sub unu la sută: Partidul România Mare şi Partidul Ecologist – câte 0,6%, Partidul ADER şi Partidul Social Democrat Independent – câte 0,5%, iar Partidul Puterii Umaniste social – liberal – 0,4%.