PSD-ul lui Ciolacu, după modelul Firea, s-a predat în Parlament

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut la sfârșitul acestei săptămâni un anunț surprinzător care va avea implicații majore în activitatea parlamentară a acestui partid.

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, joi, că nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de un membru al conducerii partidului sau de un preşedinte de organizaţie. 

„Alături de colegii mei din Consiliul Politic Naţional, am luat hotărârea de a continua să modernizăm PSD şi nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de către un membru al conducerii PSD sau de către un preşedinte de organizaţie. Este timpul ca partidul să promoveze oameni tineri, profesionişti şi să ne asigurăm că vom avea un viitor împreună. Şi liderii PSD, chiar dacă sunt profesionişti, chiar dacă au câştigat alegerile, chiar dacă în domeniile lor de activitate sunt recunoscuţi, au înţeles că nu trebuie să existe în interiorul partidului o dispută pe anumite funcţii”.

Practic, prin această mutare de a trimite oameni fără experiență politică parlamentară, Ciolacu demonstrează că PSD a renunțat la lupta parlamentară.

Aceeași mișcare ca a lui Ciolacu a făcut-o și Gabriela Firea când a candidat la Primăria Capitalei eliminând de pe lista de consilieri generali pe toți cei din PDS care au mai fost consilieri la Capitală acestui partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...