Puncții mamare sub ghidaj ecografic pentru confirmarea suspiciunii de leziuni oncologice ale sânului, la Timișoara

Publicat: 22 iul. 2022, 18:46, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Puncții mamare sub ghidaj ecografic pentru confirmarea suspiciunii de leziuni oncologice ale sânului, la Timișoara

Biopsia mamară sub ghidaj ecografic reprezintă una dintre cele mai noi tehnici folosite încadrul Laboratorului de Imagistică al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. VictorBabeș” Timișoara.

Aceasta este făcută sub ghidaj ecografic, permițând obținerea unui fragment din țesutul tumoral ce urmează a fi supus apoi unei analize anatomopatologice care va reliefa tipul și subtipul tumoral caracteristic leziunii respective, va permite analiza unor parametri, a unormutații și a unor caracteristici lezionale care fac posibilă, pe de-o parte, încadrarea tumorală, iar,pe de alta, stabilirea unei conduite terapeutice.

“Presupune o examinare ecografică prealabilă, pentru a alege zona de abord care pune în evidență leziunea și căile de abord cât mai facile până în vecinătatea leziunii. Intervenția se face sub anestezie locală, utilizându-se un pistol semiautomat de biopsie. În termeni simpli, un ac mai gros care este introdus până la nivel lezional, după o anestezie locală, care permite prelevarea unui fragment de dimensiuni diferite, de 1-2 cm. Post procedură, fragmentele sunt fixate în formol, sunt trimise către laboratorul de anatomopatologie, iar pacienta rămâne sub observație”, spune dr.Antonio Fabian, medic rezident Spitalul ”Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Avantajele acest tehnici sunt multiple. Procedura, care se face pe baza unei internări de zi, are mai puține riscuri decât chirurgia clasică și permite recuperarea mai rapidă a pacientei.

“Tehnica de biopsie mamară vine în completarea examenului imagistic al sânului pentru leziunile suspecte. Este o metodă minim invazivă care va confirma această suspiciune a unei posibile leziuni neoplazice. Pacientele care se internează sau se adresează spitalului nostru vin cu o suspiciune de leziune mamară și pleacă cu o confirmare de diagnostic, ceea ce este foarte important în managementul acestei patologii”, spune dr. Diana Manolescu – directorul medical al Spitalul ”Dr. Victor Babeș” Timișoara.