Punctul de pensie crește din 2026: sute de mii de români primesc venituri mai mari

Publicat: 02 ian. 2026, 21:25, de Corina Oprea, în ECONOMIE , ? cititori
Punctul de pensie crește din 2026: sute de mii de români primesc venituri mai mari

Românii se pot aștepta la pensii mai mari în 2026, atât în țară, cât și pentru cei care contribuie la sistemul german de pensii. Faptul că punctul de pensie aduce beneficii directe pentru sute de mii de persoane, în timp ce autoritățile europene și germane analizează sustenabilitatea sistemelor de pensii pe termen lung.

La ce valoare ajunge punctul de pensie

Conform estimărilor publicate de Echo24, valoarea punctului de pensie va crește de la 40,79 euro la aproximativ 42,31 euro în 2026 și ar putea ajunge la 43,78–44,75 euro în 2027, în funcție de evoluția economică.

Această majorare se aplică atât pentru românii din țară, cât și pentru cei care muncesc și contribuie în Germania, oferindu-le perspective financiare mai bune pentru perioada de pensionare.

Creșterea pensiilor depinde în principal de evoluția salariilor brute, iar nivelul minim legal al pensiei, stabilit la 48% din 2025, oferă un efect de stabilizare. Raportul analizează trei scenarii economice și estimează o majorare de circa 3,5% între 2026 și 2027 în scenariul realist. Specialiștii avertizează însă că inflația poate diminua puterea de cumpărare a pensiei, chiar și după ajustările anuale.

Contribuția la sistemul german contează pentru fiecare an lucrat

Analiza istorică arată că pensiile au urmat un trend ascendent. Pentru românii care contribuie constant la sistemul german, fiecare an lucrat și fiecare punct acumulat sunt esențiale pentru veniturile viitoare. Decizia finală privind majorarea anuală a pensiilor este anunțată de autoritățile germane cu puțin timp înainte de 1 iulie, oferind orientări utile pentru planificarea financiară.

Problema sustenabilității sistemului de pensii rămâne centrală în Europa. În Germania, presiunile demografice cresc, populația se îmbătrânește, iar numărul pensionarilor crește mult mai rapid decât cel al contribuabililor activi. Un think-tank apropiat Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a propus ca vârsta legală de pensionare să depășească pragul actual de 67 de ani, pentru a menține sustenabilitatea sistemului pe termen lung.

Reprezentanții organizației economice a CDU avertizează că dezechilibrul dintre numărul crescând de pensionari și numărul relativ redus de contribuabili, accentuat de scăderea natalității, poate afecta grav finanțarea sistemului. În prezent, vârsta standard de pensionare este de 67 de ani, iar propunerea CDU face parte dintr-un set de reforme menite să adapteze sistemul de pensii la realitățile demografice și financiare.

Pe termen lung, soluția propusă ar putea lega vârsta de pensionare de speranța de viață, model deja analizat sau implementat în țări nordice precum Suedia, Danemarca sau Olanda.

Guvernul german a adoptat recent o lege prin care pensiile vor continua să crească în funcție de evoluția salariilor, însă economiștii atenționează că măsura este costisitoare și nu rezolvă problemele structurale. Conform Ambasadei României în Germania, la finalul anului 2024 erau înregistrați oficial 909.756 cetățeni români rezidenți în această țară, mulți dintre aceștia fiind direct interesați de evoluția sistemului german de pensii.