Raed Arafat explică cât de greu a fost să țină civilii de la Crevedia cât mai departe de locul exploziei

Publicat: 29 aug. 2023, 11:06, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Raed Arafat explică cât de greu a fost să țină civilii de la Crevedia cât mai departe de locul exploziei

Șeful DSU, Raed Arafat, a dezvăluit că în timpul intervenției de la Crevedia a fost greu să țină civilii departe de casele lor, iar oamenii se tot adunau în zonă, să vadă dezastrul provocat de explozie.

Două aspecte aici. Eu când am ajuns acolo am insistat rapid pe ele, pentru că intervenția deja era în curs, erau pompierii, erau ofițeri, care au stabilit modul lor de lucru. Primul lucru pe care l-am observat, chiar dacă era stabilit un perimetru, foarte mulți civili încălcau regula și treceau pe lângă jandarmi și intrau acolo să meargă în casele lor. Prima chestie a fost că am început să insist și am vorbit cu jandarmii să îi scoată pe toți de acolo. Am zis să nu intre nimeni, nici măcar polițiștii neechipați, să nu mai intre în zonă. Deci asta a fost exact indicația pe care am dat-o. Cu toate astea, jandarmii se certau, inclusiv cu jurnaliștii care nu înțelegeau de ce îi ținem la distanță. Deci noi avem Mihăilești în istorie unde, din păcate, am pierdut oameni, printre care și jurnaliști. Deci trebuiau duși mai departe oamenii, civili. (…) Am văzut pompieri care erau culcați conform procedurii lor și răceau una din cisterne și într-adevăr, coborând roboții și trimițându-i acolo și punându-i în acțiune, pompierii ăștia puteau să fie retrași şi au fost retrași”, a spus Raed Arafat, la Antena 3 CNN.

Cum s-a simțit explozia?

Acum, în interiorul perimetrului, nu neapărat lângă cisternă sau aproape, au fost pompieri care primesc comanda, care schimbă alți colegi, care lucrează. Şi în plus mai era o zonă în spate care eu n-am văzut-o, care era accesibilă din partea cealaltă, deci aceste zone au avut pompieri în perimetru.(…) Am văzut ce a însemnat mingea asta, eu eram la o distanță mai mare și am simțit-o. Am simțit căldură pe spatele meu, parcă cineva a venit cu un fier de călcat și mi l-a pus pe spate.”, a mai explicat Arafat.