Raed Arafat: Nu poți să pui un polițist în fiecare autobuz. Când călătorii nu poartă mască, șoferul să refuze să plece din stație!

Publicat: 23 aug. 2021, 11:47, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Raed Arafat: Nu poți să pui un polițist în fiecare autobuz. Când călătorii nu poartă mască, șoferul să refuze să plece din stație!

Șeful DSU, Raed Arafat, mărturisește că a văzut cu propriii ochi cum nu toți călătorii din transportul public bucureștean poartă mască, iar acest fapt i se pare inadmisibil. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne spune că cel care ar trebui să ia măsuri este șoferul.

„Pot să vă spun că acum, venind către dumneavoastră, m-am oprit lângă un autobuz de oraș în care erau cel puțin trei persoane fără mască în el. Nimeni nu le zice nimic! Primul care trebuie să le atragă atenția este cel care conduce autobuzul. Îi vede, îi vede prin oglindă, trebuie să le spună: Mască! Îmi pare foarte rău, dar el este șeful autobuzului! Deci, omul urcă în autobuz fără mască. Cine e în autobuz la momentul acela? Cel care îl conduce!

 Nu poți să pui un polițist în fiecare autobuz. Foarte politicos, le poate spune: ‘Vă rog, purtați masca!’, ‘Nu port mască!’, ‘Păi, atunci nu plecăm de aici, poftim!’ Care e problema dacă spui unuia care nu poartă mască că nu se mișcă autobuzul?” a spus Raed Arafat. „Deci, porți mască, cobori din autobuz sau nu se mișcă autobuzul! Și o să poarte mască în final. Până la urmă, este vorba de aplicarea regulilor și respectarea celorlalți. Din momentul în care în autobuz erau vreo 15 persoane, toți purtau mască și numai trei erau care nu poartă mască, înseamnă că cei trei nu-i respectă pe ceilalți”, a adăugat șeful DSU, la Digi24.

Întrebat de ce nu se acordă amenzi, Arafat a spus că din câte știe, se aplică amenzi și există cuantumuri, dar se pare că nu sunt suficiente.

 „Nu poți avea un polițist la fiecare colț de stradă, nu poți avea un polițist care să-l păzească pe fiecare. E responsabilitatea noastră, trebuie să fim responsabili”, a subliniat Raed Arafat.

El a repetat că șoferul autobuzului trebuie să atragă atenția și dacă vede că pasagerii nu vor să poarte mască, atunci să nu plece cu autobuzul.

 „Dacă se instituie regula că autobuzul nu se mișcă decât dacă toți au mască, lumea va purta mască, pentru că vrea să ajungă la destinație. Pe șofer îl poate obliga să facă asta șefii lui. Totul este despre aplicarea legii și a regulilor. Dacă suntem corecți, civilizați și ne respectăm reciproc, ne place, nu ne place, e o regulă stabilită printr-o hotărâre de guvern, printr-o hotărâre CNSU, prin lege. Regula asta, chiar dacă nu ne place, noi trebuie să o respectăm”, a insistat șeful DSU.

El a făcut o paralelă cu regulile din circulația rutieră:

 „E ca și condusul mașinii. Mie îmi place să conduc mașina cu 200 km/h, dar regula îmi zice că aici e cu 50 km/h, trebuie să o respect. Nu o respect, suport consecințele. E valabil și pentru autobuz. Nu port mască, trebuie să fie o consecință. Consecința este amendă sau cobor din autobuz sau autobuzul nu pleacă dacă este cineva fără mască”, a argumentat Raed Arafat.