Rafael Nadal s-a retras de la Wimbledon 2022: “Mi-am petrecut toată ziua gândindu-mă ce să fac”

Rafael Nadal s-a retras de la Wimbledon, din cauza rupturii musculare suferite în zona abdominală în meciul din sferturile turneului de Grand Slam, cu Taylor Fritz.

Jucătorul spaniol de tenis a declarat că nu are rost să riște. Astfel, Nick Kyrgios va evolua în finala de la Wimbledon, cu învingătorul dintre Novak Djokovic și Cameron Norrie.

Mi-am petrecut toată ziua gândindu-mă ce să fac, dar nu are sens să continui, accidentarea se înrăutățește din ce în ce mai mult. Am luat decizia pentru că eu cred că nu pot câștiga meciuri așa. Nu este vorba că nu pot servi bine, ci și că nu pot face mișcarea normală pentru a servi. Accidentarea nu putea decât să se înrăutățească. Am luat decizia pentru că nu puteam putut câștiga niciun meci în această stare.

Nu pot risca să petrec 2-3 luni în afara terenului. Îmi este foarte greu și asta este decizia mea, trebuie să trăiesc cu ea. Sunt foarte trist. Știu că mă retrag de la unul dintre cele mai importante turnee din lume și mă doare să fac asta, pentru că aveam opțiuni reale. Am ajuns în semifinale cu sentimente bune, dar nu te poți lupta cu asta. Așa au venit lucrurile și în viață trebuie să accepți”, a spus Nadal la conferința de presă organizată în această seară la Wimbledon, citat de Marca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...
Frlocin Citu (INQUAM_Octav_Ganea)

Florin Cîțu: „Candidez la președinția PNL. Partidul are nevoie de un...

Primul – ministru Florin Cîțu și-a anunțat duminică dimineață candidatura la președinția Partidului Național Liberal. Flancat de un grup de aproximativ 30 – 40 de...