Rafila: Trebuie să fim extrem de precauţi când limităm accesul în spitale, pentru că nu putem să considerăm că unii sunt mai importanţi decât alţii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că se va ocupa să asigure servicii medicale tuturor pacienţilor, fie că sunt sau nu infectaţi cu coronavirus.

Nu putem să considerăm că unii sunt mai importanţi decât alţii, toţi trebuie să beneficieze de servicii medicale, fie că sunt infectaţi, fie că au alte patologii”, a transmis ministrul.

Alexandru Rafila a declarat, joi, la Videoconferinţa Profit Health.forum ”Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?”, că trebuie dezvoltată capacitatea serviciilor medicale ambulatorii.  

Trebuie să ne asigurăm de funcţionalitatea serviciilor medicale în această perioadă şi aici lucrăm pentru dezvoltarea capacităţii serviciilor medicale ambulatorii, de la diagnostic, evaluare, tratament şi monitorizarea pacienţilor COVID în regim ambulatoriu ca să putem să scădem puţin presiunea pe spitale şi pacienţii cu alte patologii să aibă acces la spitale şi să fim extrem de precauţi când limităm accesul pacienţilor în spitale datorită situaţiei epidemiologice pentru că aici nu putem să considerăm că unii sunt mai importanţi decât alţii, toţi trebuie să beneficieze de servicii medicale, fie că sunt infectaţi, fie că au alte patologii, asta e un lucru la care lucrăm acum în mod direct, să găsim o soluţie pentru medicaţia administrabilă în ambulatoriu pentru infecţia cu noul coronavirus”, a afirmat ministrul Sănătăţii.  

Ne preocupă să găsim soluţii pentru finanţarea corespunzătoare a programelor de sănătate care se adresează pacienţilor cu boli cronice. De asemenea, una dintre priorităţile mele cel puţin este să găsim împreună cu organizaţiile profesionale ale medicilor în general, ale medicilor de familie în special, acel cadru care să stimuleze acordarea de servicii medicale preventive, medicina omului sănătos, dar şi pachetul de alte tipuri de investigaţii, screening, samd, care pot să prevină agravarea unor boli cronice sau să depisteze alte boli care au nevoie de alte tipuri de intervenţii”, a explicat Alexandru Rafila.  

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole