Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina, între demolare și renaștere culturală: Cronica unei lupte administrative pentru salvarea istoriei naționale
Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina reprezintă mult mai mult decât un simplu sit industrial dezafectat. Aceasta este un „ansamblu cu o evoluție coerentă de peste un secol, martor al transformărilor tehnologice, economice și sociale ale unei epoci, cu o influenţă copleşitoare în evoluţia istorică a României şi un profund caracter identitar”, conform descrierii specialiștilor implicați în salvarea sa. Însă, deși potențialul său este uriaș, soarta rafinăriei a devenit subiectul unui litigiu complex și al unui ping-pong administrativ care durează de câțiva ani.
Viziune europeană pentru un sit românesc
Începând cu anul 2021, societatea civilă, reprezentată proeminent de Fundația Pro Patrimonio, a militat constant pentru protejarea acestui patrimoniu. Abordarea propusă nu este una de muzeificare pasivă, ci de integrare economică și socială.
„Demersul Fundaţiei Pro Patrimonio urmărește nu doar salvarea fizică a unor clădiri, ci activarea unei resurse culturale şi economice de mare relevanță pentru identitatea locală și națională”, susțin reprezentanții fundației. Aceștia aduc ca argumente modele de succes din Europa de Est, precum Muzeul DOX din Praga sau Centrul Culturii din Katowice, unde reconversia industrială a generat o creștere economică locală de peste 25% în doar cinci ani.
Labirintul birocratic și presiunile imobiliare
Drumul spre clasarea ca monument istoric a fost presărat cu obstacole majore. Deși procedura a fost declanșată inițial în decembrie 2021, aceasta a fost contestată vehement în instanță de proprietarii sitului, Ecogen Power, care au cerut suspendarea și anularea actelor. Procesele s-au derulat pe parcursul anilor 2022 și 2023, perioadă în care statutul de protecție a expirat temporar, permițând emiterea unor certificate de urbanism pentru desființarea unor părți din ansamblu.
Tensiunea a crescut în vara anului 2024, când Comisia Națională a Monumentelor Istorice (CNMI) a emis o rezoluție clară, precizând că „un ansamblu industrial care a evoluat coerent timp de 125 de ani nu poate fi obiectul unor demolări punctuale”. Ministerul Culturii a solicitat atunci completarea documentației pentru clasarea ca ansamblu, respingând ideea demolărilor etapizate înainte de o evaluare completă.
Două dosare paralele și un viitor incert
Situația s-a complicat și mai mult în cursul anului 2025. În timp ce DJC Prahova propunea proprietarului „o colaborare deschisă și corectă pentru declanșarea procedurii de clasare pentru obiectivele cu adevărat valoroase”, au apărut două abordări radical diferite. Pe de o parte, există dosarul susținut de Ecogen Power, care propune spre clasare doar câteva elemente izolate (Casa cazanelor și o clădire mică), iar pe de altă parte, documentația vastă a societății civile, care cere protejarea ansamblului.
În septembrie 2025, Secțiunea de Evidență a CNMI a constatat blocajul, notând în rezoluție: „constatăm existența a două abordări radical divergente privind componentele propuse pentru clasare”. Instituția a solicitat prelungirea analizei și un punct de vedere scris din partea Institutului Național al Patrimoniului (INP).
Până la finalul lunii octombrie 2025, DJC Prahova a informat Ministerul Culturii că gestionează două proceduri separate: un dosar incomplet al ONG-urilor, despre care instituția susține că „fac eforturi să-l completeze”, și un dosar complet al proprietarului Ecogen Power, aflat deja în avizare.
În noiembrie 2025, Fundația Pro Patrimonio a trimis Ministerului Culturii o cronologie detaliată a acestui parcurs sinuos, solicitând deblocarea procedurilor pentru a salva un simbol național.