Raluca Turcan anunță ce se va întâmpla cu pensiile și alocațiile în 2022

Ministrul muncii, Raluca Turcan, a anunțat sâmbătă faptul că în 2022 se va aplica actuala legislaţie în materie de pensii, urmând ca până la sfârşitul lui 2022 să fie adoptată o nouă lege a pensiilor. 

Astfel, pensiile vor creşte în 2022 cel puţin cu rata inflaţiei, a precizat ministrul muncii în timpul unei vizite efectuate la Botoşani.

Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei”, a arătat ministrul muncii, citată de Agerpres.

Ce se întâmplă cu pensiile

Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 – 1969. Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere”, a arătat Raluca Turcan.

Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calcul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile. În acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a spus Raluca Turcan.

Dar cu alocațiile?

În ceea ce priveşte alocaţiile, ministrul muncii a precizat că există un calendar asumat de majorare a lor.

De altfel, vă amintiţi că la începutul anului am fost printre primii care au anunţat că acest calendar se respectă şi am majorat alocaţiile de la 1 ianuarie”, a spus Turcan.

Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, anunța, la începutul anului, Ministerul Finanțelor. Potrivit OUG 123/2020, care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cinci etape, acestea ar trebui majorate la 1 iulie cu 20%.

1 COMENTARIU

  1. „Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 – 1969.” Oare asa sa fie cum ne spune Raluca Turcan ?
    Bineînțeles ca aceasta dna pe al sau nume si prenume Raluca Turcan te duce cu zăhărelul și te minte cat se poate de frumos . Din generațiile 1966 – 1969 NU mai este nimeni acasă in Romania , Gândește simplu românește, gândește la plecarea definitiva din Romania a Sașilor, Șvabilor, sau chiar și al Maghiarilor, numai punem in calcul și alte minorități din zona de vest care au dispărut fără de voie. Nu mai discutam despre plecarea definitiva a românului Ardelean, plecarea definitiva a românului Bănățean și mulții alți români .
    Ar trebui sa-i prezentam dnei Raluca Turca deschis și cu sinceritate harta României dispariția romanului de pe aceste meleaguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...