Raluca Turcan: Vrem să creştem numărul consumatorilor care vor primi sprijin pentru plata facturilor la energie

Publicat: 26 aug. 2021, 14:07, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Raluca Turcan: Vrem să creştem numărul consumatorilor care vor primi sprijin pentru plata facturilor la energie
Raluca Turcan (INQUAM_Photos_Alexandra_Pandrea)

Guvernul urmăreşte modificarea actualului proiect al Legii consumatorilor vulnerabili astfel încât de sprijin la plata facturii să beneficieze mai mult de 427.000 de gospodării, cât era prevăzut până acum, a declarat, joi, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ţintim creşterea numărului de beneficiari pe care i-am definit. Conform actualului proiect, este vorba despre 427.000 de beneficiari, iar sprijinul acestora va avea un impact bugetar de 172 de milioane de lei. Vrem să fie mai mulţi beneficiari, dar rezultatul îl voi prezenta după discuţiile cu prim-ministrul„, a spus Turcan.

Ea a arătat că acest lucru se va face prin creşterea plafonului de venituri de la care vor fi acordate aceste ajutoare, prin amendamente care vor fi aduse actualului proiect de lege.

Ministrul Energiei şi premierul vor face publice sursele de finanţare, a adăugat ministrul Muncii.

Am văzut foarte multe manipulări, dezinformări şi generalizări care nu fac bine, chiar dacă unii se străduiesc din răsputeri să arate că acest guvern e rupt de realitate şi nu se ocupă de guvernare. Se înşală şi mint. Ca instrument imediat de compensare a creşterii preţurilor şi a creşterii costului vieţii, de la finalul lunii decembrie am pus în transparenţă Legea consumatorilor vulnerabili. Mai aveam puţin şi primeam legea în cap, pentru că puţini au crezut în ea, oamenii spuneau că n-avem bani şi că nu este oportună„, a relatat Turcan.

Ea se aşteaptă să apară în perioada următoare tot felul de „specialişti” care să conteste legea, deşi până acum nimeni nu a discutat pe tema asta.

Legea are procedură de urgenţă şi zace în Parlament din martie de când a fost aprobată în Guvern, nu a fost votată nici acum. Până acum de ce nimeni nu a venit cu sugestii?„, s-a întrebat ministrul Muncii.

Aplicabilitate de anul viitor

Miercuri, Turcan a afirmat că Legea privind compensarea facturilor pentru consumatorii vulnerabili de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie anul viitor, dacă proiectul va fi urgentat în Parlament.

I-am scris astăzi (miercuri – n.r.) preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, să urgenteze proiectul de lege pe care l-am iniţiat ca ministru al Muncii, de sprijin pentru consumatorul vulnerabil de energie, astfel încât, cu resursele identificate deja de Ministerul Energiei şi de primul-ministru să putem face aplicabilă această lege a consumatorului vulnerabil aflat în risc de sărăcie energetică chiar începând cu 1 ianuarie anul 2022„, a precizat ministrul.

Joia trecută, premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu ministrul Energiei, cu reprezentanţii ANRE, cu cei ai Transelectrica, ai bursei de energie OPCOM şi ai Consiliului Concurenţei.

Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, după această întâlnire.

Totodată, surse participante la discuţii au precizat, pentru AGERPRES, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară pentru această iarnă de care să beneficieze mai mulţi consumatori, pe lângă cei vulnerabili, iar, în acest moment, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.

O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc în această săptămână la Guvern.