Raport: Vânzările de mașini electrice vor crește anual cu 30% în următorul deceniu

Publicat: 26 nov. 2020, 12:03, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Raport: Vânzările de mașini electrice vor crește anual cu 30% în următorul deceniu
Masini electrice Rabla Plus

Un raport al Deloitte arată că vânzările de mașini electrice vor crește anual cu aproape 30% în următorii zece ani, astfel încât, la finalul deceniului, una din trei mașini nou vândute la nivel global va fi electrică.

Conform raportului „Electric Vehicles. Setting a course for 2030” realizat de Deloitte, numărul total de mașini electrice vândute anual în întreaga lume va crește de la 2,5 milioane în 2020, la 11,2 milioane în 2025 și la 31,1 milioane în 2030.

Conform sursei citate, pe măsură ce economiile lumii își vor reveni după dezastrul economic cauzat de pandemia de coronavirus, vânzările de mașini cu motor pe combustie internă vor crește ajungând la 81,7 milioane în 2025 la nivel global, însă vor înregistra un declin în anii care vor urma.

Prețurile mașinilor electrice scad

Un factor cheie descoperit de experții Deloitte este legat de prețurile care au limitat până acum accesul la astfel de mașini, însă, conform acestora, în curând prețurile se vor apropia din ce în ce mai mult de cele ale mașinilor pe motorină sau benzină, iar gama de modele puse în vânzare se diversifică.

Totuși, se menține preocuparea cumpărătorilor cu privire la autonomia unei astfel de mașini (distanța care poate fi parcursă cu o singură încărcare) și la lipsa infrastructurii de alimentare.

„Măsurile pe care guvernele le adoptă pentru revenirea economică post-pandemie ar putea influența atitudinea consumatorilor cu privire la mașinile electrice. Spre exemplu, ca parte a planului de redresare economică, Germania a alocat 2,8 miliarde de dolari pentru îmbunătățirea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice și a anunțat măsuri prin care toate stațiile de alimentare sunt obligate să se doteze și cu un punct de încărcare pentru astfel de autovehicule. România se poate inspira din acest exemplu, dar și din cele legate de facilitățile oferite de alte state la achiziția unei mașini electrice, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii”, a declarat Ciprian Gavriliu,

Conform raportului, guvernele din numeroase țări au oferit, de-a lungul timpului, stimulente financiare pentru cumpărarea de mașini electrice, de la subvenții directe oferite persoanelor fizice, la reducerea taxelor și creșterea sau menținerea taxelor pentru mașinile cu motor pe combustie internă.

De asemenea, măsurile adoptate de autorități în contextul pandemiei de coronavirus pentru sprijinirea pieței auto au favorizat, pe anumite piețe, mașinile electrice.

Măsurile Covid-19 au favorizat piața mașinilor electrice

De exemplu, în Germania, guvernul a diminuat temporar TVA de la 19% la 16% pentru vehiculele cu emisii reduse și a dublat subvențiile existente, la aproape 7.000 de dolari, pentru autovehiculele electrice care costă sub 45.000 de dolari.

 În Franța, consumatorii care cumpără astfel de mașini cu prețuri de maximum 50.000 de dolari primesc un stimulent de aproape 8.000 de dolari, în creștere de la aproximativ 7.000 de dolari, anterior crizei. Totodată, autoritățile franceze au dublat prima de casare pentru mașinile vechi.

Totuși, conform raportului, în SUA piața nu a evoluat așa cum se așteptau americanii, fiindcă benzina și motorina au prețuri mici, iar gama de modele disponibile de mașini electrice este mică.

De ce nu se vând mașinile electrice: infrastructura de încărcare insuficientă și alte motive

Nici în restul lumii vânzările de astfel de autovehicule nu sunt relevante, motivele fiind diverse: lipsa implicării din partea guvernelor în susținerea pieței, infrastructura de încărcare insuficientă sau inadecvată, indisponibilitatea vehiculelor electrice și diferențele culturale în ceea ce privește modelele de mobilitate.

Spre exemplu, în Japonia, care este un jucător important pe piața auto globală, vânzările de mașini noi sunt dominate de producătorii locali, care încă nu au dezvoltat modele electrice similare celor clasice, așa cum au făcut competitorii lor din Europa sau China.

Raportul Deloitte „Electric Vehicle. Setting a course for 2030” se bazează pe analiza seturilor de date din industrie, precum și pe anunțurile publice ale companiilor producătoare și poate fi consultat integral aici.