Război PNL – PSD după ce Primăria Galați și majoritatea PSD au majorat taxa de salubritate la 288 lei de persoană
După ce primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și majoritatea PSD din Consiliul Municipal au impus majorarea taxei de salubrizare de la 14 la 24 lei/persoană/lună, ajungându-se la o taxă de 288 lei, care trebuie plătită anual de fiecare gălățean, aleșii PNL au declarat război majorității PSD încercând să obțină anularea acestei majorări.
Pe odinea de zi a ultimei ședințe din 2025 a Consiliului Municipal Galați s-a aflat un singur proiect de hotărâre, de modificare a unei hotărâri aprobate în luna iulie pentru indexarea impozitelor şi taxelor locale începând cu 1 ianuarie 2026.
Deși cantitatea de deșeuri colectate din cartierele Galațiului a scăzut considerabil după intrarea în funcțiune a sistemului „Returo” și funcționarea sistemului de salubrizare nu s-a modificat față de 2024, primarul Ionuț Pucheanu (PSD) a reușit cu ajutorul majorității PSD din Consiliul Municipal să impună, fără o justificare economică și financiară, o majorare a taxei de salubrizare de la 14,14 lei la 24,04 lei/lună/persoană.
Chiar dacă au fost împotriva adoptării hotărârii toți consilierii PNL, USR, AUR și cei de la partidul local „Pact pentru Galați”, majoritatea comfortabilă deținută de PSD în Consiliul Municipal a fost decisivă. Hotărârea a fost aprobată cu 15 voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” și 3 „abțineri”.
Astfel, fiecare gălățean va trebui să plătească o taxă anuală de 288 lei O familie cu doi copii va plăti anual 1.150 de lei numai pentru taxa de salubrizare.
Explicația viceprimarului: scăderea populației Galațiului impune majorarea taxei de salubrizare
În cursul dezbaterilor despre viciile de procedură care fac ca această hotărâre să fie ilegală, deoarece nu a fost în dezbatere publică 30 de zile, dar și din cauza lipsei unor fișe de calcul care să justifice majorarea taxei de la 14 la 24 lei/persoană/lună, reprezentanții primăriei au avut și explicații ridicole, cum ar fi aceea că scăderea populației orașului impune majorarea taxei de salubrizare.
Consilierul Andrei Velea, reprezentant al partidului local „Pact pentru Galați”, a solicitat mai multe explicații viceprimarului Sorin Enache (PSD), care a suplinit absența de la ședința de plen primarului Ionuț Pucheanu. Una din întrebări a fost de ce scăderea populației orașului impune majorarea taxei de salubrizare?
„Unul dinte argumentele pentru care crește taxa de salubrizare este scăderea populației orașului Galați. Întrebare: putem avea niște cifre, cât a scăzut populația orașului conform inițiatorului acestui proiect de hotărâre. Și întrebare: dacă scade populația orașului trebuie să crească taxa de salubrizare?
Este un argument coroborativ pentru creșterea taxei? Nu ar trebui să existe mai puțin gunoi din moment ce populația orașului scade?”, a întrebat consilierul Andrei Velea.
Viceprimarul Sorin Enache a confirmat că unul din argumentele pentru care Primăria Galați a hotărât majorarea taxei de salubrizare este scăderea populației orașului: „De la 312.000 de locuitori avem o scădere la 250.000. Scăderea faptică este și mai mare. Sunt și cetățeni care figurează în Galați, i-a luat statistica în considerare în Galați, dar probabil sunt mai mult plecați pe afară. Cheltuiala, practic, se împarte la numărul de locuitori. Dacă noi avem o cheltuială constantă și numărul de locuitori a scăzut va veni o taxă mult mai mare”.
Consilierii PNL au declarat război majorității PSD
Consilierii municipali ai PNL au depus o plângere prealabilă pentru modificarea prevederilor referitoare la majorarea taxei de salubrizare și s-au adresat Prefecturii Galați, solicitând verificarea legalității acestei decizii.
„Vorbim despre o creștere foarte mare, de la aproximativ 14 lei la peste 24 de lei/persoană/lună, adică peste 70%. Ce înseamnă asta concret? O familie cu doi adulți și un copil ajunge să plătească circa 72 de lei pe lună, adică peste 860 de lei pe an, doar pentru salubrizare.
Problema majoră nu este doar valoarea, ci faptul că în documentația care a însoțit hotărârea nu există o justificare clară și verificabilă a acestui cost. Nu vedem fișe de calcul, formule sau explicații concrete care să arate cum s-a ajuns la această sumă.
Nu contestăm nevoia de a finanța salubrizarea. Contestăm impunerea unui cost major, fără transparență și fără o fundamentare reală, mai ales în condițiile în care taxa de salubrizare fusese aprobată anterior separat, cu reguli clare”, a precizat consilierul PNL Alexandru Șerban.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2026/01/WhatsApp-Image-2026-01-05-at-20.07.04-1024x576.jpeg)